Data publicării:
Număr record de cazuri de diabet. Andrei Baciu: Persoanele cu vârstă între 18-39 ani au dreptul la servicii medicale de prevenție, gratuit
Preşedintele CNAS, Andrei Baciu, a transmis miercuri, 11 octombrie, că într-un interval de 5 ani, din 2018 până în 2022, numărul de pacienți diabetici a crescut cu o treime. Acesta a anunțat că persoanele cu vârstă între 18 și 39 de ani au dreptul, gratuit, la următoare servicii medicale de prevenție: hemoleucogramă completă, VSH, glicemie colesterol seric total și LDL colesterol.
„Știați că într-un interval de 5 ani, din 2018 în 2022, numărul de pacienți diabetici a crescut cu o treime, de la 860.558 la 1.121.651?
Cum combatem aceasta tendință? Prin prevenție! În cazul diabetului, depistarea timpurie se face într-un mod foarte simplu: printr-o verificare a glicemiei.
O viață sănătoasă mâine începe astăzi cu un control preventiv la medicul de familie. Pentru persoanele active, care au între 18 și 39 de ani, poate această vizită nu este prioritatea zero astăzi, în special dacă nu ne doare nimic sau nu avem nicio îngrijorare medicală. De unde și probabilitatea de a amâna această vizită medicală.
Sănătatea este bunul cel mai de preț pe care îl avem. Investiți în sănătatea voastră prevenind problemele medicale înainte ca ele sa apară printr-o vizită la medicul de familie”, a scris preşedintele CNAS, Andrei Baciu, pe Facebook.
Persoanele cu vârstă între 18 și 39 de ani au dreptul la servicii medicale de prevenție, gratuit
„Dacă tu sau membrii familiei faceți parte din categoria de vârstă 18-39 ani, iată care sunt serviciile medicale de prevenție la care aveți dreptul, gratuit:
Hemoleucogramă completă
VSH
Glicemie
Colesterol seric total
LDL colesterol
În plus pe lângă acestea, de la 1 iulie au fost introduse noi investigații medicale:
Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată - RFGe
TGO
TGP
Determinarea raportului albumină/creatinină urinară
În ceea ce privește femeile cu vârsta între 18 şi 39 ani care planifică o sarcină, acestea beneficiază de următoarele investigații medicale de prevenție, decontate de CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate:
Senologie imagistică
Examen Babeş-Papanicolau la 2 ani
VDRL (Veneral Research Disease Laboratory), care testează infecția cu sifilis
Este dreptul tău să cunoști care sunt serviciile pe care le poți accesa!
Sub îndemnul Mergi la medic, ai grijă de sănătate ta, în fiecare săptămână, vă informăm cu privire la serviciile medicale de prevenție care se acordă gratuit prin sistemul asigurărilor de sănătate.
Stiați că, la sfârșitul primului trimestru al acestui an, existau 1.028.227 asigurați incluși în programul național de diabet zaharat și 17.762 în programul național de boli cardiovasculare?
În trimestrul al II-lea, pentru grupa de vârstă 18-39 ani, medicii de familie au acordat 3.481 consultații, cele mai multe în:
București - 959
Timiș – 330
Iași – 239
Arad – 139
Constanța – 127
În aceeași perioadă, au fost efectuate 27.073 analize de laborator, ca urmare a biletelor de trimitere eliberate de medicii de familie în urma consultațiilor de prevenție pentru această grupă de vârstă, dintre care:
3522 - Glicemie
2563 - Colesterol seric total
2774 - LDL colesterol ( cunoscut sub denumirea de colesterol rău, pentru că nivelul crescut al acestuia crește riscul de a dezovlta afecțiuni cardiovasculare)”, a mai scris preşedintele CNAS, Andrei Baciu, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News