Consumul regulat de nuci scade cu 17% riscul de deces cardiovascular, comparativ cu o dietă în care nucile sunt prezente doar o dată la două săptămâni, potrivit unei cercetări prezentate la congres.
"Nucile sunt o sursă bună de grăsimi nesaturate şi conţin o cantitate mică de grăsimi saturate. De asemenea, ele includ proteine, minerale, vitamine, fibre, fitosteroli şi polifenoli, benefici pentru sănătatea inimii", a declarat autorul studiului, doctor Noushin Mohammadifard, de la Institutul Isfahan pentru Cercetări Cardiovasculare din Iran.
"Studiile europene şi americane au asociat nucile cu protejarea sănătăţii cardiovasculare, însă există dovezi limitate din regiunea din estul Mediteranei", a precizat specialistul.
Cercetarea a examinat asocierea dintre consumul de nuci şi riscul de boli cardiovasculare şi deces la populaţia iraniană. La studiu au participat 5.432 de adulţi de 35 de ani sau peste această vârstă, fără un istoric de boli cardiovasculare, aleşi la întâmplare din zone urbane şi rurale din Isfahan, Arak şi Najafabad. Cercetătorii au evaluat consumul de seminţe şi nuci - inclusiv migdale, fistic, alune şi nuci obişnuite - în 2001, cu ajutorul unui chestionar recunoscut. Participanţii sau membrii familiilor lor au fost intervievaţi la fiecare doi ani până în 2013 pentru a se observa apariţia unor evenimente cardiovasculare sau a decesului.
Monitorizați 12 ani
Oamenii de ştiinţă au analizat prezenţa bolilor coronariene, a accidentului vascular cerebral, a bolilor cardiovasculare, a deceselor din orice cauză şi a deceselor în urma bolilor cardiovasculare. Pe parcursul unei perioade medii de monitorizare de 12 ani, au fost înregistrate 594 de cazuri de boli coronariene, 157 de accidente vasculare cerebrale, 179 de decese asociate bolilor cardiovasculare şi 458 de decese din orice cauză.
Consumul nucilor de două sau mai multe ori pe săptămână a fost asociat cu un risc mai mic de deces cardiovascular comparativ cu un consum de nuci o dată la două săptămâni.
Potrivit SEC, se recomandă consumul a 30 de grame de nuci nesărate pe zi, în cadrul unei alimentaţii sănătoase, cu precizarea că densitatea calorică a acestora este ridicată.
"Nucile proaspete crude sunt cele mai sănătoase", a subliniat doctor Mohammadifard.
"Nucile trebuie să fie proaspete deoarece grăsimile nesaturate pot oxida în cazul nucilor vechi (râncede - n.r.), acestea devenind astfel dăunătoare", a adăugat specialistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol