Data publicării:

"Nu se potrivește cu imaginile instagramabile". Laura Cosoi, vacanță cu autorulota: "Am crezut că m-a lovit trenul. Nici acum nu îmi simt partea stângă a feței…"

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Laura Cosoi a vorbit despre cum au decurs primele zile din vacanța cu autorulota care nu are nimic de-a face cu imaginile care apar pe Instagram.

”Prima noapte în autorulotă a fost ceva ce practic nu se potrivește cu imaginile instagramabile. Hrănește copiii, curăță dupa ei, spală-i, vezi că iar sunt cu picioarele în iarba udă, biscuiți peste tot, scutece, ai grija să nu stea lângă foc, să nu alunece de pe pietre și să cadă pe undeva, îmbracă-i cu haine groase pe care în secunda doi le gasești în autorulotă, ei zburdând în tricouri prin bezna nopții. Și, în sfârșit, se face 23:00 și sperăm că le va lua somnul repede. Și chiar așa a fost.

Când să mă dau jos din pat, am alunecat și m-am proptit cu fața în scara de la patul lor. Am crezut că m-a lovit trenul, cum se spune. Nici acum nu îmi simt partea stângă a feței…În fine, și, ca să nu treacă seara chiar așa, fără să avem și un moment al nostru de liniște, ne-am hotărât să ieșim la un ceai, lângă foc.

"Îmi simțeam inima în gât"

Ne-a venit și super ideea să stingem lumina ca să vedem stelele mai bine! Și cum stăteam noi de 3 minute în liniștea absolută în care, în sfârșit, îmi auzeam gândurile, cu gândul la urșii pe care i-am întâlnit în libertate pe marginea drumului, din spatele autorulotei iese un cioban care m-a speriat atât de tare că-mi simțeam inima în gât. În fine, a stat vreo 30 de minute să pălăvrăgească cu noi, în scopul precis de a ne vinde o oaie, că vorba aceeaa "nimeni nu le numără domnule aici, în munți”. După ce i-am explicat în nu știu câte feluri că nu ne interesează, că nu mâncăm carne și nu știu câte și mai câte motive, ne-a propus să o luăm vie, ca să se joace copiii cu ea", a povestit Laura Cosoi pe Facebook.

"A doua noapte în autorulotă a fost mult mai bună ca prima. A fost doar "puțin" ursul în spatele meu când le citeam fetelor povești la lumina lumânării, dar am intrat la somn și s-a liniștit și "mor, mor”, a mai spus vedeta.

În luna iulie, Laura Cosoi a mai petrecut o vacanță alături de familia sa, de data aceasta într-un camping din Franța. Atunci, au ales să se cazeze într-un "container cool".

Vezi și:  Laura Cosoi, vacanță cu familia într-un camping din Franța. S-a cazat într-un "container cool" (FOTO)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel