Data actualizării:
Data publicării:

Nu mai poți să dai vina pe glandă pentru kilogramele în plus. Cătălina Poiană a desființat mitul / video

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Multe persoane dau vina pe glandă pentru kilogramele în plus. Prof. Dr. Cătălina Poiană, medic primar endocrinolog la Institutul Parhon din București, a explicat că este vorba de un mit.

„Acesta este un mit pe care ne-am chinuit multă vreme să-l dărâmăm!”, a spus Cătălina Poiană, adăugând: „Mai mult decât atât, acest mit a avut chiar consecințe în ceea ce privește terapia, pentru că a fost un mod în care se dădeau hormoni tiroidieni ca să slăbești, ceea ce este o mare greșeală.”

„Deci, practic, nu înseamnă că, în cazul în care tiroida ta nu funcționează cum trebuie, trebuie neapărat să fii obez. Adică una e una, alta e alta”, a subliniat Cătălina Poiană, medic primar endocrinolog la Institutul Parhon din București, în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical.

Youtube video image

 

Prof. dr. Cătălina Poiană: Obezitatea dă cancer de orice fel

 

Prof. dr. Cătălina Poiană a transmis un semnal puternic de alarmă cu privire la obezitate.

„Sunt boli care sunt la interferența dintre specialități. Un exemplu clar îl reprezintă obezitatea, care este o boală pe care o împart endocrinologii și diabetologii. Ați remarcat că am spus că este o boală? De anul trecut, Comisia Europeană a catalogat obezitatea ca fiind o boală cronică netransmisiblă. E nevoie de un management integrat la nivelul întregii societăți cu abordare într-o echipă multidisciplinară”, a zis specialistul.

„Cifrele sunt într-o creștere dramatică. Noile date pe anul 2022 arată că inclusiv în România numărul pacienților cu obezitate este în creștere, atât la adulți, cât și la copii, cifre care ne obligă să intervenim în acest domeniu”, a subliniat Cătălina Poiană.

„Obezitatea este periculoasă prin comorbiditățile pe care le presupune, nu mă refer doar la riscul apariției diabetului zaharat de tip 2, la patologia cardiovasculară, mă refer și la alte tipuri de patologie, cum ar fi cancerul. Trebuie să știți că riscul de cancer pe care obezitatea îl poate provoca este foarte mare”, a spus specialistul. Mai mult, Cătălina Poiană a zis: „obezitatea dă cancer de orice fel!”

„Trebuie să privim jumătatea plină a paharului și să ne gândim că, atunci când se fac campanii care conștientizează lumea asupra riscului, măsurile benefice nu au încetat să apară”, a mai zis Cătălina Poiană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel