Nu mai consuma băuturi carbogazoase. Pericolele la care eşti expus
Data publicării:
Autor: Ana Vasilescu
WhatsApp
Băuturi carbogazoase
Băuturi carbogazoase
Potrivit unui studiu realizat în 10 ţări europene, consumul de băuturi carbogazoase reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate. 

Populația analizată a cuprins 451.743 de participanți din Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia și Regatul Unit. Aceştia au fost recrutaţi între ianuarie 1992 și decembrie 2000. Cel care a condus cercetatea a fost Neil Murphy de la Agenția Internațională de cercetare a cancerului din Lyon.

Cercetătorii și-au concentrat atenția asupra consumului de băuturi carbogazoase îndulcite cu zahăr sau îndulcitori artificiali și pe cauzele a peste 41.000 de decese în perioada acoperită de studiu.

„Consumul frecvent de băuturi carbogazoase zaharoase crește aportul de energie care poate duce la creșterea în greutate și obezitate", a arătat studiul.

Rezultatele studiului

Au luat parte la studiu 321.081 de femei (71,1% dintre participanți) și 130.662 bărbați, cu o vârstă medie de 50 de ani. După o monitorizare medie de 16 ani, au fost înregistrate decesele a 18.302 de bărbați și 23.391 de femei. Dintre aceștia 43,2% din total s-au datorat cancerului; 21,8% au rezultat din boli vasculare, iar 2,9% s-au datorat bolilor digestive.

Studiul a constatat un risc mai mare de deces din cauza bolilor vasculare legate de consumul a două sau mai multe pahare de băuturi carbogazoase îndulcite artificial și un risc mai mare de deces din cauza bolilor digestive legate de ingestia a încă un pahar pe zi.

Cercetătorii au remarcat că nu a fost găsită o relație între consumul de băuturi carbogazoase și rata generală a deceselor prin cancer. „Rezultatele acestui studiu susțin campaniile de sănătate publică în curs de desfășurare care vizează reducerea consumului de băuturi răcoritoare", scrie 20minutos.es.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel