"Am trecut prin multe, atât în plan personal, cât şi în carieră, şi nimic nu mă mai surprinde şi nu mă mai sperie. Eu cred că suntem aici, pe Pământ, ca să învăţăm în permanenţă şi astfel trecem prin anumite situaţii pentru a deveni mai înţelepţi şi mai evoluaţi spiritual. Depinde de fiecare cum alege să privească situaţiile negative – din perspectiva de victimă (ceilalţi sunt de vină) sau din cea de elev (îmi asum responsabilitatea) şi mereu să te întrebi: "Ce pot învăţa din ce mi s-a întâmplat?". Dacă schimbăm perspectivele asupra lucrurilor care ni se întâmplă, viaţa devine mult mai uşoară şi mai frumoasă", a spus Andreea Bălan pentru viva.ro.
"Eu nu îmi îngrop suferinţele, ci le trăiesc intens"
"Nu m-am afişat mereu zâmbitoare. Când am avut stopul cardiac, m-am arătat din spital, de la terapie intensivă. Când am fost înșelată, am plâns. Când am divorțat, am apărut tristă la TV, iar pe vlogul meu sunt episoade în care am vorbit și despre momentele mai puțin plăcute. Mie mi se pare că am fost destul de deschisă cu publicul. Eu nu îmi îngrop suferinţele, ci le trăiesc intens atunci când sunt, apoi mă eliberez de ele şi renasc mai puternică de fiecare dată. Lumea mă vede zâmbitoare deoarece la mine aceste perioade nu durează mult şi nu stau în suferinţa problemei mult timp. O trăiesc, o rezolv cu mine, o accept aşa cum e şi merg mai departe", a mai spus artista.
"Mă consider norocoasă"
"Cred că este foarte important să ai prieteni care te iubesc aşa cum eşti și, atunci când nu eşti bine, să poţi apela la ajutorul lor emoţional. Mă consider norocoasă, deoarece am un grup de suport emoţional foarte puternic, format din patru-cinci oameni care sunt mereu aproape de mine şi cu care povestesc şi astfel reuşesc să mă echilibrez rapid. Totodată, de un an, meditez în fiecare zi 30-45 de minute şi astfel am căpătat o linişte interioară foarte mare şi o claritate care mă ajută să iau decizii mult mai uşor. Ascult zilnic podcasturi multe despre spiritualitate şi evoluţie, autorii mei preferaţi în acest domeniu fiind Joe Dispenza, Louise Hay, Bob Proctor, Sadghuru", a spus Andreea Bălan.
Andreea Bălan, probleme timp de trei ani
Recent, Andreea Bălan a vorbit și despre problemele pe care le-a întâmpinat timp de trei ani.
"Orice părinte ştie că nu e simplu, dar este extraordinar de frumos. Cu cât fetele cresc, mi se pare mai uşor, deoarece sunt foarte cuminţi şi ascultătoare. A fost greu până anul acesta, deoarece Clara încă se trezea noaptea de două ori să bea lăptic, iar eu am avut, timp de trei ani, nopţile fragmentate, în timp ce ziua aveam filmări sau concerte. Acum, Clara vorbeşte şi deja e uşor, spune ce simte sau dacă o doare ceva. Totodată, fiind două fetiţe, se joacă împreună şi uneori pot să le iau cu mine atunci când am filmări scurte sau evenimente unde pot socializa şi el", a spus Andreea Bălan pentru viva.ro.
"Mama este stâlpul casei şi ea are grijă de noi trei. Locuieşte cu noi de doi ani şi, fără ea, da, viaţa mea ar fi foarte grea. Totodată, ea a fost prezentă din prima zi de viață a Ellei şi locuia lângă noi, iar bonă avem de când avea Ella 3 luni", a mai spus artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima