Ce faci când vin necazurile? Care ţi-e prima reacţie în faţa provocărilor? Ce decizii iei atunci când vezi cum săgeţi de peste tot se îndreaptă înspre tine şi crezi că nu ai scăpare? Ce-i de făcut când simţi că fuge pământul de sub tine iar temeliile a ceea ce ţi-a fost adăpost până atunci încep să se surpe? Cauţi un altul! Pastorul Iosua Faur ne spune ce-avem de făcut şi încotro să alergăm atunci când pericolul e aproape.

Nu-mi spune că n-ai trăit niciodată disperarea sau că n-ai cunoscut decăderea ca și clipă. E sentimentul cel mai urât și mai ridicol: să te știi pierdut. Apare de nicăieri și, după ce te pipăie pe întuneric, te duce mai departe într-un tenebros și nesperat undeva. Asta face neputința din om: un suferind, un îngenuncheat, un slăbănog lungit în pragul Serapeului din Memfis. Și ție ți-a jucat viața feste, nu? Ei bine, află că ai întotdeauna scăpare! Unde? La Dumnezeu Tatăl, Cel la care ar trebui să fugim cu toţii atunci când ameninţarea se apropie şi frica sporeşte.

Poţi, desigur, să-ți cauți răspunsuri în cronicile lui Pyrrhon, să-ţi iei porţia de “înţelepciune” din cărţi de dezvoltare personală ori de prin seminarul vreunui life-coach internaţional. Poţi să ceri sfat de la lume, poţi să fugi în “munţi”, dar nu te-aştepta ca de acolo să-ţi vină salvarea! O spune pastorul Iosua Faur, liderul Bisericii Creştine Baptiste “Sfânta Treime” din Brăila, printr-o radiografie aprofundată a Psalmului 11.

“Deşi, la prima vedere, Psalmul 11 pare a fi un psalm al plângerii, de milă, el este, de fapt, un psalm al încrederii. Da, David plânge şi se plânge aici. Dar o face cu o anumită atitudine şi atitudinea aceasta este încrederea în Dumnezeu. Primele trei versete ale psalmului descriu criza, indiferent că-i personală sau socială. Dar ce ne învaţă psalmul acesta este că pe cât de grea pare a fi situaţia, lucrurile nu sunt aşa de rele, în realitate. O să vedeţi că cei din jurul lui David sunt pesimişti, dar el le răspunde cu afirmaţia credinţei: La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi – Fugi în munţii voştri ca o pasăre?

Psalmul acesta nu este despre David, nici despre problemele lui David, ci despre Cel în care se încrede David. Înainte de a ajunge la a se plânge că temeliile se clatină, înainte de a vorbi despre arcaşul care pândeşte pe ascuns, David vorbeşte despre Domnul, locul lui de scăpare.

Locul de scăpare e acel loc ferit în care te adăposteşti în vremuri de restrişte. Deşi David era numit “om după inima lui Dumnezeu”, are totuşi nevoie de un loc de scăpare. Apar încercările, necazurile, problemele şi David are nevoie să se adăpostească. Ştiţi care-i lecţia pentru noi? Că dragostea lui Dumnezeu, credinţa în Dumnezeu, slujirea lui Dumnezeu nu ne va scuti de problemele vieţii. Doar pentru că eşti pe placul lui Dumnezeu nu-ţi garantează că totul va merge cum doreşti tu!

Şi-atunci întrebarea este – la cine apelezi în astfel de situaţii? Psalmul îţi spune, clar, nu căuta scăparea în propriile tale puteri! Nici la alţi oameni! Nici în bani! Psalmul spune – “Numai Domnul este scăparea noastră.” Şi psalmul 46 declară atât de frumos: “Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoie.” Oare aşa spui şi tu când vine un necaz? Ăsta este primul tău reflex când treci prin suferinţă?” – spune pastorul Faur.

Nu în munţi e salvarea!

Mergând pe firul psalmului amintit, aflăm de ce nu ne vom găsi niciodată rezolvarea problemelor prin “fuga în munţi” – aşa cum fusese sfătuit David.

Iosua Faur explică:

“Din întrebarea lui David descoperim, de fapt, cum vedeau sfătuitorii lui situaţia în care se afla şi de ce i-au recomandat să fugă. Prima dată l-au văzut ca pe o pasăre neajutorată. Pasărea despre care se vorbeşte aici nu-i un vultur falnic, ci o pasăre speriată.

Aţi văzut vreodată o pasăre pe drum?

Pare foarte curajoasă cum stă ea în mijlocul străzii şi cântă, ciripeşte... Dar ştiţi cât stă acolo? Până vine maşina. Şi atunci zboară. S-a terminat curajul. Nu stă nicio pasăre în faţa maşinii, gata să înfrunte orice. Ei bine, David este văzut aici de către prietenii lui ca o pasăre neajutorată în mijlocul unei intersecţii aglomerate de probleme şi necazuri. Şi ei îi spun – David, singura ta speranţă este să fugi! Unde să fugă? “În munţii voştri.” De ce e sfătuit să fugă în munţi? Pentru că munţii erau imaginea statorniciei, a stabilităţii. Ce se găseau în munţi? Peşteri. Şi ce făceai în peşteri? Te ascundeai.

Observaţi cum sfătuitorii îi spuneau – David, e bine şi cu Domnul, dar hai să fim pragmatici, hai să fim realişti! Vrei un loc de scăpare? Du-te în munţi! E sfătuit să-şi pună încrederea în ceea ce vede. Dar, vedeţi, copiii lui Dumnezeu nu sunt chemaţi să trăiască prin vedere, ci prin credinţă.

Eu vreau să te întreb: tu ce fel de om eşti? În faţa necazului, a suferinţei, când te simţi ca o pasăre neajutorată, când eşti atacat, când temeliile se clatină, tu ce fel de om eşti? Sau, şi mai important, tu ce fel de Dumnezeu slujeşti? Pentru că dacă slujeşti un Dumnezeu care-i slab în faţa săgeţilor, un Dumnezeu care se clatină şi el odată cu lumea aceasta… atunci fugi! Fugi mâncând pământul! Dar dacă slujeşti pe Dumnezeul care a făcut cerurile şi pământul, atunci poţi să spui şi tu împreună cu David – la Domnul îmi găsesc scăparea. De aceea, în numele lui Hristos, stai ferm şi încrede-te în El!

Indiferent cât de mare e haosul şi criza din viaţa ta şi din familia ta, nimic nu se întâmplă pe la spatele lui Dumnezeu. Noi ne putem vorbi unii pe alţii pe la spate, putem să facem lucruri pe la spatele celorlalţi, dar nu şi pe la spatele lui Dumnezeu. De aceea, mergeţi înaintea Domnului când sunteţi în suferinţă şi cereţi-I să-şi arate caracterul just. Nu fugiţi, ci credeţi în El!”

Viaţă nouă, provocări noi, acelaşi Dumnezeu

S-o iei din punctul mort, de-acolo unde ai încetat să te mai întâmpli. Să-ncepi din nou cu nimic, cu spatele gol, fără pavăză, fără reazem și fără adepți, aşa cum a ales să facă David atunci când s-a retras în pustie. Asta înseamnă să-ţi pui cu adevărat nădejdea în Dumnezeu atunci când nu mai ai nimic şi nu mai poţi nimic.

Se ştie că atunci când suferinţa ia sfârşit, începe o nouă etapă în vieţile noastre. Vine un nou început. Iar orice început e strașnic! Începuturile sperie! Câteodată mai și dor. Vin la pachet cu lamentări și nevroze, te schimbă și te preschimbă, îți încalcă regulile și îți împing limitele. S-ar putea să nu-ți placă și să vrei să te-ntorci din drum. Sunt intense, întunecoase și deloc feerice. Dar mereu eliberatoare, dacă alegi să alergi la El şi să faci totul întru Hristos!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News