Data publicării:

Nu daţi cu roşii în Delia! Maternitatea e o alegere. Sunt femei care trăiesc prin copii şi sunt femei care... trăiesc

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Să fii mamă poate fi un dar sau un... "da' dar...". 

”De ce nu fac? Nu știu, dar cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac, pentru că toată lumea face, suntem foarte mulți și chiar nu mai avem nevoie să fim foarte mulți. Ne-am atins scopul, ne-am înmulțit destul de mult, e plină planeta de noi. Nu suntem prea simpatici așa, adică facem mult rău, consumăm multă hrană, consumăm foarte multe chestii, facem rău, poluăm. De ce să fac? Încă unul? Nu, frate. Lasă să nu fie, nu stau eu bine fără stres și fără obligații? Nu plec eu de acasă când vreau și mă întorc când vrea inimioara mea? Nu fac eu în viața asta ce vreau eu? Ba da! Deci, vrei complicații? Fă un copil!”, a transmis zilele trecute vedeta pe rețelele de socializare.

Şi de aici... a luat foc planeta.

Să ai copii e o alegere. La fel cum, la micul dejun, alegi să mănânci omletă cu şuncă sau fără şuncă. Să fii mamă e o chemare dinspre interior, e ca o misiune personală, o călătorie până la Dumnezeu şi-napoi.

Aşa simte Delia. Că un copil înseamnă... complicaţii. Că un copil înseamnă consum, obligaţii, stres, sursă de poluare. Aşa, şi? De ce trebuie pusă la zid? N-o fi ea oare deja stăpână pe viaţa şi pe viitorul ei? Cine suntem noi să judecăm o femeie după câte naşteri are la activ şi după numărul de cărucioare împinse pe alei? De ce femeile valorează sau nu valorează în funcţie de numărul de scutece schimbate?

Şi pe mine m-au întrebat doamne în vârstă: "Şi? La vârsta ta încă nu ai copii?" Am tăcut şi-am ştiut că liniştea din clipa de după a răspuns pentru mine. Să mă întrebi când fac copii e ca şi cum m-ai întreba "Şi? Când faci duş azi?" Mai rău, să mă întrebi de ce nu fac copii e ca şi cum m-ai lua la rost că am o aluniţă doar pe obrazul drept, nu şi pe stângul. 

Delia nu vrea. Nu-şi doreşte. Nu simte. Nu crede în supraputerile Mamei! E cântecul ei să nu fie mamă, să nu legene prunci pe braţe şi să nu citească poveşti la culcare unor piticoţi moştenitori de ochi albaştri şi zulufi aurii. Lăsaţi-o să şi-l cânte aşa cum ştie doar ea, pe note înalte, să creadă în ce vrea ea şi să viseze la ce vrea ea! E dreptul ei să nu simtă şi să nu consimtă.

Tu singură eşti îndreptăţită să iei decizii pentru trupul şi mintea ta, tu şi numai tu hotărăşti ce drumuri vrei să-ţi aşezi sub talpă şi încotro te îndrepţi, cu sau fără un copilaş de mână! Sigur, este minunat să ai un copil sau mai mulţi, să dai naştere unei fiinţe vii, să te simţi aproape supranatural că eşti capabilă să creezi viaţă. E un sentiment extraordinar să ştii că dai din tine ceva pentru mai departe şi laşi în urma ta parte din ce eşti. E şi mai frumos să ştii că cel mic, atunci când se va face mare, va umbla prin lume cu numele tău şi poate-ţi va fi chiar o copie reuşită şi la chip şi la inimă. E măgulitor să ştii că te laşi moştenire Firii sub formă de tine la puterea infinit. Însă nu toate femeile au unul şi-acelaşi vis.

Maternitatea nu este pentru oricine. Sunt femei care trăiesc prin copii şi sunt femei care trăiesc şi atât. Prin ele, pentru ele. Nu e egoism. E doar ceva ce aduce cu... libertatea. Poate că, pe alocuri, Delia a mai şi exagerat, a răspuns tranşant şi a folosit cuvinte-bardă cu două tăişuri, dar a nuanţat, în stilu-i caracteristic, un mesaj care ar trebui să ajungă la cât mai mulţi: nu comunitatea, nu vecinii din bloc, nu babele de la colţ nici mătuşile agasante care sună doar de Anul Nou să te întrebe de sănătate, nu ele decid în locul tău, femeie! Doar tu eşti în măsură să faci pasul cel mare şi să începi să scrii în Cartea Mamelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel