Data publicării:
Noul antrenor al Gloriei Buzău a preluat echipa cu gânduri mari: Nu am venit la Buzău să ne plimbăm, am venit să promovăm!
Andrei Prepeliță, noul antrenor al Gloriei Buzău a preluat echipa cu gânduri mari! În acest sezon nu mai vrea să ajungă la barajul din play-off ligii secunde ci să promoveze direct în Superligă.
Gloria Buzău începe acest sezon cu Andrei Prepeliță pe bancă și cu o echipă schimbată aproape în totalitate. 5 jucători a mai găsit Prepeliță la formația pe care a preluat-o în această vară! „Am încercat să aduc jucători pe care îi cunosc, cu care am lucrat, tocmai pentru a-mi fi mai ușor, ei cunoscându-mă și știind ceea ce le cer. Au venit și jucători străini cu care la fel mă cunosc” -Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău. Fostul antrenor al lui FC Argeș are gânduri mari cu echipa pe care a preluat-o! „Nu am venit la Buzău să ne plimbăm, am venit să facem treabă să formăm o echipă bună, să jucăm un fotbal bun, și în urma uni joc bun să ne câștigăm meciurile și să promovăm” -Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău. În sezonul trecut, Buzăul a ratat promovarea în SuperLigă în returul barajul cu UTA. Anul acesta, Prepeliță nu mai vrea să se ajungă la asta. „Anul trecut ei au avut un sezon bun, dar sezonul acesta ne dorim să promovăm direct. Sper ca venirea mea să fie cu noroc” -Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău.
Dobrosavlevici și-au urmat antrenorul
Alin Dobrosavlevici, jucător cu ștate vechi în Liga 1, ultima oară la FC Argeș, și-a urmat antrenorul la noua echipă. Nu e deranjat că a semnat cu o formație de Liga a II a. „Pentru mine personal nu este nicio problemă. Poate lumea ar zice că ar fi un pas în spate în cariera mea, dar eu consider că în viață când vrei să faci un salt mai important, ai nevoie de un avânt ca să îl faci cum trebuie” -Alin Dobrosavlevici, jucător Gloria Buzău. Gloria începe sezonul în deplasare, mâine la Mioveni. Pentru această partidă, Prepeliță și băieții săi se gândesc doar la victorie. „Îmi doresc să câștigăm, să venim acasă cu 3 puncte și în etapa viitoare, acasă, să vină lumea la stadion să ne susțină” - Alin Dobrosavlevici, jucător Gloria Buzău.
„La fiecare meci obiectivul este victoria. Ne gândim la meciul următor și vrem să ne câștigăm fiecare meci” -Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău.
Prepeliță a adus 17 jucători la echipă
Andrei Prepeliță a semnat un contract cu Gloria Buzău pe un an, cu opțiune de prelungire în cazul în care va duce echipa în SuperLigă. Fostul antrenor al lui FC Argeș a mai avut oferte și de la formații din SuperLigă, dar nu a putut să le accepte. „Am mai avut câteva discuții în Liga 1, îmi doream să rămân acolo, mai ales după rezultatele pe care le-am făcut la Pitești, doar că neavând licența Pro au fost unele probleme. Și unele cluburi nu și-au asumat și atunci a picat totul și am decis că dacă voi merge la Liga a II a voi merge la o echipă care vrea să promoveze” -Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău. 5 jucători a mai găsit Prepeliță când a preluat Buzăul. Dragoș Horeboiu, Robert Sălceanu, Dinko Trebotic, Dragoș Lazăr și Kamil Wiktorski au decis să continue la Gloria și în acest sezon. Prepeliță a adus la echipă 17 jucători. Acesta este lotul Gloriei Buzău: portari, Alexandru Greab, Norbert Haymamba, Dragoș Horeboiu, fundași, Radu Zamfir, Kamil Wiktorski, Robert Sălceanu, Diego Ferraresso, Sergiu Pârvulescu, Ionuț Nadolu, Marcus Pilinos Diniz, Dimitros Patapis, Alin Dobrosavlevici, mijlocași, Dinko Trebotic, Dragoș Lazăr, Marian Ivan, Nicușor Brâncoveanu, Andreas Mihaiu, Ionuț Adrian Șerban, Marko Pervan, Cristian Dumitru, Antonio Georgiev, Idan Golan, Matei Adrian Tănasă, atacanți,Victor Angelov, Dominik Radic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News