Data publicării:

Novak Djokovici, revenire pe teren: Sunt nerăbdător

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Sport
WhatsApp
Novak Djokovic
Novak Djokovic

Tenismanul sârb Novak Djokovic, fostul număr unu mondial, s-a declarat "nerăbdător" să revină în circuitul profesionist după o absenţă şase luni, cauzată de o accidentare la cotul drept, informează AFP.

În vârstă de 30 ani, Djokovic, care evoluat ultima oară în luna iulie, la Wimbledon, înainte de a pune capăt prematur sezonului 2017, va participa între 28 şi 30 decembrie la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi.

Din cauza acestei absenţe îndelungate, sârbul a ajuns la locul 12 în clasamentul ATP, cel mai scăzut nivel pe care l-a atins în ultimii zece ani.

"De un an şi jumătate, totul a fost ca un carusel pentru mine, din cauza acestei probleme (la cot). Până în prezent, nu am mai fost niciodată supus unei intervenţii chirurgicale şi nu m-am mai confruntat cu accidentări majore, care să mă ţină atât timp departe de circuit", a declarat Djokovic într-un interviu acordat site-ului Sport360, la Abu Dhabi.

"De asemenea, niciodată nu am ratat un turneu de Mare Şlem. A fost o decizie dificilă, însă nu mai puteam să joc. Nu am avut de ales", a explicat campionul sârb.

"Iar asta a fost o adevărat lecţie pentru mine, deoarece pe viitor vreau cu adevărat să evit astfel de accidentări. Nu a fost deloc uşor să fiu absent atât de mult timp, iar acum sunt nerăbdător să revin în competiţie", a mai spus "Nole".

Djokovic a anunţat, la finele lunii noiembrie, că cehul Radek Stepanek, recent retras din activitate, se va alătura staff-ului său tehnic, în calitate de antrenor, urmând să lucreze alături de americanul Andre Agassi, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel