Data publicării:
Noutăţi Tik Tok: Se introduce funcția Family Pairing și se înfiinţează Consiliul Tinerilor
TikTok a anunțat noi funcţii care îi pot ajuta pe părinți să monitorizeze experiența pe Tik Tok a adolescenților. Este vorba despre două actualizări ale filtrului Family Pairing și formarea Consiliului Tinerilor.
În urmă cu un an, TikTok a lansat un instrument de filtrare a conținutului pentru a le permite utilizatorilor să selecteze videoclipurile care conțin cuvinte sau hashtag-uri pe care ar prefera să nu le vadă în feedurile For You. De atunci, părinții au solicitat prin câteva petiţii mai multe metode prin care să poată personaliza conţinutul pe care îl consideră neadecvat pentru copiii lor. Aşa se face că TikTok introduce, mai nou, acest instrument în Family Pairing, instrument prin care părinții pot reduce probabilitatea ca adolescenții lor să vizioneze conținut nepotrivit.
Pentru a adapta această funcție în Family Pairing, TikTok a discutat cu experți, inclusiv cu Family Online Safety Institute. Împreună au căutat o modalitate prin care să satisfacă nevoia de a le permite familiilor să aleagă cea mai bună experiență pentru minori, dar și nevoia de a respecta drepturile tinerilor de a participa la experiența online.
Astfel, adolescenții pot vedea în mod implicit cuvintele cheie adăugate de părintele lor, iar acest lucru ajută, de asemenea, la începerea unor conversații despre limite și siguranță în online. Cuvintele cheie pe care le adaugă părinții și tutorii sunt un element personalizat, pe lângă sistemul deja existent de Content Levels, care ajută la blocarea conținutului cu teme mature sau complexe pentru publicul cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani.
Tik Tok va avea un Consiliu al Tinerilor
Tot în acest an TikTok va lansa Consiliul Tinerilor, responsabil cu luarea în evidenţă a solicitărilor celor care folosesc platforma. Acest consiliu va dispune de mai multe informații pentru a crea cea mai sigură experiență posibilă pentru comunitate.
În cadrul Family Pairing, platforma va oferi sfaturi pentru părinți. Noul Consiliu al Tinerilor va oferi acestora oportunități mai structurate și regulate de a-și prezenta opiniile, similar cu modul în care TikTok colaborează frecvent cu peste 50 de cadre universitare și specialişti din întreaga lume prin Content and Safety Advisory Councils.
În martie, TikTok a limitat la 60 de minute timpul pe care un adolescent îl poate petrece zilnic pe platformă și aproape trei sferturi dintre adolescenți au ales să păstreze limita. Pentru cei care renunță la această limită şi petrec mai mult de 100 de minute pe TikTok într-o zi, platforma recomandă folosirea instrumentelor de gestionare a timpului în fața ecranului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News