Data publicării:

Noul material de zahăr și lemn deschide calea pentru tacâmurile ”solubile”

Autor: Elena Didila | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Fotografie de la ready made/ Pexels
Fotografie de la ready made/ Pexels
Tacâmuri și ustensile care se dizolvă la scurt timp după utilizare? Viitorul durabilității în catering trece și prin materiale.

Oamenii de știință de la Universitatea de Stat Boise din Idaho, au dezvoltat un material revoluționar capabil să se degradeze practic la cerere.

Magia izomaltului

Secretul acestei inovații este izomaltul, un compus alcoolic obținut din sfecla de zahăr, folosit ca înlocuitor al zahărului tradițional.

Acest material este folosit de cofetari pentru a crea structuri decorative pentru prăjituri. Oamenii de stiință au facut acest material mai rezistent prin adăugarea de celuloză pură de origine vegetală și lemn pulverizat, adică rumeguș, potrivit Futuro.

Cum se nasc tacâmurile ”solubile”?

Procesul este identic cu cel pentru fabricarea plasticului. Materialul este transformat în pelete, încălzit și în final modelat în obiecte de zi cu zi precum tacâmuri, farfurioare și piese de șah.

Cercetătorii au descoperit că noul material este chiar mai puternic decât plasticul obișnuit, cum ar fi PET și PVC.

Scopul echipei este de a folosi această tehnologie pentru a produce tacâmuri și alte articole de unică folosință în restaurante și magazine de tip fast-food din întreaga lume.

Este un mare pas înainte în lupta împotriva poluării cu plastic și a schimbărilor climatice. În viitor, tacâmurile de unică folosință nu vor mai ajunge în oceane sau gropi de gunoi, ci se vor transforma pur și simplu în îngrășământ pentru a hrăni pământul.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel