Data publicării:
Noul inamic public
Mai nou, tinta vie a devenit Klaus Iohannis.
Inamicul public numarul unu. Personajul politic luat in luneta de toate tunurile PSD. Si nici macar nu este inca lider PNL. E doar un presedinte provizoriu. Care va fi sau nu va fi ales la Congres. Si nici candidat prezidential nu e. Daca va fi sa fie, vom afla mai tarziu. Dar, pana una-alta, PSD-ul isi face mana cu el.
Prin urmare, artileria grea a propagandei stangii s-a dezlantuit. Klaus Iohannis este, conform adversarilor sai politici, o unealta a doamnei Angela Merkel. Face jocul Germaniei pe pamant romanesc. Un fel de spion. Coloana a cincea. Daca, Doamne fereste, va ajunge presedinte al celui mai important partid de opozitie din Romania, daca, din nou, Doamne fereste, PNL mai si fuzioneaza cu PDL si constituie impreuna o redutabila forta de dreapta, atunci popularii europeni, care poarta sambetele acestei tari, ne vor tari intr-o veritabila mocirla a Europei. Ca sa nu mai vorbim ce s-ar intampla daca, pentru a treia oara, Doamne fereste, Klaus Iohannis va mai si candida pentru functia prezidentiala si va reusi sa ajunga la Cotroceni.
Si cine este, in definitiv, acest domn Klaus Iohannis? Raspund tot gurile de tun PSD. Este un personaj extrem de dubios. Care, se pare, atentie, e si cetatean german. Degeaba spune Iohannis ca nu. Cum adica nu, cand parintii sai au ales sa traiasca in Germania? Degeaba spune Iohannis ca e dreptul lor sa traiasca unde vor. Bine, bine, spun gurile de tun, dar, in aceste conditii, nu este plauzibil ca Iohannis are dubla cetatenie? Sau ca poate sa ceara?
Nebunia continua. Iohannis are case. Prin urmare, nu se numara printre cetatenii saraci si cinstiti. Ci printre cei bogati si necinstiti. Ca de unde pana unde are el mai multe imobile? Din leafa de profesor? Din leafa de inspector? Din cea de functionar de stat? Din leafa de primar? E clar, spun gurile de tun, ca ceva este putred in biografia acestui Iohannis. Nu cumva, in trecut, a vandut el si copii orfani? Adica s-a ocupat cu traficul de copii? Mai vin altii si spun ceva si mai grav. Cum ca, pe vremea in care a condus Forumul German, acesta ar fi devenit succesor al unei organizatii naziste. Si, in aceasta calitate, pe mana lui Klaus Iohannis, Forumul German ar fi obtinut proprietati. Jecmanindu-i pe romani.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News