Noua Zeelandă: Intră în vigoare interzicerea vânzării pungilor de plastic de unică folosinţă
Noua Zeelandă a început luni implementarea noii legislaţii care interzice pungile de plastic de unică folosinţă, comercianţii riscând amenzi mari în cazul nerespectării acestor prevederi, transmite EFE.
'Noi, neozeelandezii, suntem mândri de reputaţia de ţară ecologică şi curată (...) Interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă reprezintă un pas pentru a aborda problema deşeurilor în Noua Zeelandă', a arătat într-un comunicat ministrul Conservării, Eugenie Sage. Legea, aprobată în 2018, prevede amenzi de până la 100.000 de dolari neozeelandezi (peste 59.000 de euro) pentru unităţile care nu respectă noile reglementări.
Sage a cerut populaţiei să folosească pungi reutilizabile şi a apreciat că măsura va contribui la protejarea şi menţinerea unui mediu curat. Ministrul a adăugat că administraţia va acţiona de asemenea în direcţia îmbunătăţirii sistemului de colectare a deşeurilor şi de reciclare ulterioară a acestora, cu obiectivul realizării unei economii circulare. 'Reglementările guvernamentale şi suma acţiunilor individuale fac diferenţa', a mai remarcat Sage.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News