Dan Maria a precizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că listele cu candidaţi au fost depuse deja la Bucureşti şi urmează să fie validate, susţinând că acestea nu vor suferi modificări, decât dacă va fi desemnat un candidat de la centru.
"În această perioadă am fost discret, deşi am fost competitor în lupta pentru desemnarea candidaţilor. Am tolerat anumite derapaje venite din partea unor colegi, am tolerat chiar atacuri la persoană, fiind conştient că în PNL este democraţie, unul dintre principalele elemente care ne diferenţiază de PSD, unde dictatura este de notorietate. Acum, după votul colegilor, sunt nevoit să fiu şi eu autoritar, pentru că noi, liberalii, avem un principiu. În interior, dezabaterile sunt libere şi fiecare foloseşte propriile argumente şi declaraţii, dar în momentul în care s-a decis prin vot ceva, intervine disciplina. Readuc aminte colegilor de partid acest principiu. Statutul PNL este foarte clar: odată decizia luată, fiecare membru are obligaţia de a susţine candidaţii partidului", a declarat Dan Marian, potrivit Agerpres.
Senatorul i-a cerut public lui Corneliu Bichineţ, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, actualmente consilier judeţean, el însuşi candidat pentru o poziţie eligibilă pe listele PNL de la parlamentare, să înţeleagă faptul că nu a primit suficiente voturi din partea colegilor şi să "înceteze atacurile la persoană la adresa membrilor de partid, prin intermediul presei sau al reţelelor de socializare", după ce în ultimele zile acesta a avut o serie de critici la adresa conducerii partidului.
"Voi aplica cu rigurozitate statutul PNL şi cei care nu înţeleg misiunea pe care o au în calitate de membri de partid, se vor aşeza în afara partidului şi nimic nu mă va putea opri să propun excluderi din partid", a precizat liderul PNL Vaslui.
Dan Marian, primul loc la Senat
Dan Marian a afirmat că principalele criterii care au stat la definitivarea listelor pentru parlamentare au fost reprezentativitatea zonelor, promovarea pe liste a unor politicieni aflaţi la primul mandat în Parlamentul României, păstrând în egală măsură şi politicieni care au experienţă în această activitate, promovarea pe un loc eligibil a unei femei, experienţa profesională şi cunoştinţele în domeniul administraţiei publice locale şi centrale. Pe primul loc la Senat a fost votat preşedintele PNL, Dan Marian, iar la Camera Deputaţilor primul loc pe listă aparţine actualului prefect, Daniel Olteanu, pe poziţia a doua se află avocata Oana Iovu, în timp ce pe locul trei, considerat semieligibil, este actualul senator Nelu Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol