Comitetul Executiv al PSD se reunește, marți, de la ora 16.00, au declarat surse din partid, pentru Mediafax. Ședința are loc după ce Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia JURI a PE pentru funcția de comisar european, iar premierul a anunțat că va face o nouă propunere în acest sens.
Întâlnirea social-democraților de marți va avea loc la sediul PSD din Kiseleff, au adăugat sursele citate.
O nouă propunere pentru funcția de comisar european
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, că va propune o nouă persoană pentru funcția de comisar european, însă a precizat că nu există un conflict dovedit în cazul Rovanei Plumb sau un motiv solid pentru această respingere.
„Vreau să fie clar tuturor: Comisia JURI, prin decizia sa, se află la originea unui conflict între legislația națională din România și cea europeană, conflict ce depășește competențele înscrise în Regulamentul de Procedură al Parlamentului, precum și în Tratatul UE. Conform legislației naționale, Rovana Plumb nu se află în niciun conflict de interese. În legislația europeană, un astfel de cadru nu numai ca nu este clar reglementat, dar situația a fost supusă unui joc politic ce lasă loc de interpretări", a spus Viorica Dăncilă, într-o declarație de presă susținută luni, la sediul PSD.
Viorica Dăncilă a adăugat că va merge „de îndată" la consultările de miercuri cerute de președintele Klaus Iohannis, pe subiectul comisarului european din partea României, la fel cum șeful statului spune că va numi „de îndată" miniștrii interimari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă