Nouă persoane sunt cercetate în urma incidentelor cu poliţiştii din Hunedoara
Poliţiştii şi procurorul de caz vor stabili, duminică, măsurile legale care se impun după incidentele violente care au avut loc, sâmbătă după-amiaza, într-un cartier din municipiul Hunedoara, oamenii legii fiind atacaţi cu pietre, iar două maşini ale poliţiei fiind avariate de o parte dintre cei prezenţi în zonă.
Nouă persoane au fost conduse la audieri la sediul Poliţiei Hunedoara, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
"În cursul acestei dimineţi se vor dispune, împreună cu procurorul de caz, măsurile legale ce vor fi luate, în continuare, în acest caz. Până în momentul de faţă, nouă persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara pentru audieri în cadrul dosarului penal constituit pentru comiterea infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În funcţie de participaţia fiecăruia la comiterea faptelor, vor fi dispuse măsuri legale. Ancheta va continua în acest caz, în vederea luării de măsuri faţă de toţi cei implicaţi", a informat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu, transmite Agerpres.
În cartierul din Hunedoara unde au avut loc incidentele erau prezente, în continuare, duminică, dispozitive de ordine publică formate din poliţişti şi jandarmi, fără să mai fie înregistrate incidente.
Mașinile polițiștilor, avariate
Evenimentele de la Hunedoara au avut loc sâmbătă după-amiază după ce, în timpul unui raid efectuat de poliţişti, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului a devenit recalcitrant, iar mai mulţi locuitori din zonă s-au manifestat violent la adresa forţelor de ordine. "În timp ce verificau respectarea prevederilor ordonanţelor militare, echipajele de poliţie au identificat o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege şi, mai mult decât atât, era recalcitrantă. Imediat după acest moment, poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi alte obiecte contondente de mai multe persoane din respectivul cartier, rude şi cunoscuţi ai bărbatului care era legitimat de poliţie", a arătat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Două maşini de poliţie au fost avariate cu pietre de către o parte dintre locuitorii cartierului, pe imaginile distribuite pe reţelele de socializare observându-se cum poliţiştilor li se adresează cuvinte jignitoare. De asemenea, un bărbat loveşte cu cotul în geamul unei maşini de poliţie care are oglinda laterală smulsă.
Pentru restabilirea calmului, în zonă au intervenit poliţişti, jandarmi şi luptători ai serviciului special. Toate persoanele din acea zonă s-au retras în locuinţe, sâmbătă seara, şi situaţia a revenit la normal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News