Data actualizării:
Data publicării:

Noua lege a educației, calendar. Termen limită pentru votul în Parlament - SURSE

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto gov.ro
foto gov.ro

Noua Lege a Educației propusă de ministrul Ligia Deca are calendarul stabilit în coaliția de guvernare. 

Conform surselor din coaliția de guvernare, experții din partide vor lucra cu Ministerul Educației până la 1 februarie astfel încât proiectele să treacă prin Guvern până în 15 februarie. Votul în Parlament ar urma să aibă loc în 15 martie, conform consensului din coaliția de guvernare. 

La sfârșitul lui 2022, Ligia Deca, ministru al Educației, declara că proiectele legilor Educației vor fi făcute publice, dar nu și lansate în consultare publică: ”Legile educației, așa cum am mai afirmat, vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică și integrare a feedbackului venit, la începutul anului viitor, după perioada de vacanță. Cred că cel mai potrivit ar fi să avem o conferință de presă dedicată la lansarea lor în care să explicăm toate reformele. (…) Vorbim despre începutul anului viitor”. 

Ligia Deca a fost întrebată dacă poate spune concret când vor fi prezentate în Guvern legile Educației și a răspuns că “vor fi făcute publice și intră în primă lectură în ședința de Guvern. Urmează procedura de avizare interministerială și după aceea adoptarea în Guvern cât mai devreme. La începutul sesiunii parlamentare viitoare le vom vedea și în procedură de dezbatere parlamentară. (…) Nu are rost să lansez o dată pentru că depinde de timpul necesar pentru procesul de avizare interministerială” spunea ministrul, conform edupedu

Prezentarea legilor a fost amânată de două ori până acum de către ministrul Ligia Deca. Noua sesiune parlamentară începe pe 1 februarie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel