Data publicării:
NOUĂ demisie după plecarea lui Negrescu din minister
Cristian Winzer, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, anunţă, pe pagina sa de Facebook, că şi-a înaintat luni demisia din funcţie.
Winzer lucra în echipa ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi spune, pe pagina de socializare, că s-a alăturat acestuia din urmă "cu inima deschisă, cu dorinţa de a schimba lucruri şi mentalităţi, de a aduce, prin muncă şi determinare, rezultate tangibile".
Secretarul de stat îl descrie pe Negrescu drept "un om responsabil şi matur, care are reprezentarea deplină a actelor şi faptelor sale şi care nu ia decizii care nu au fundament obiectiv solid".
"Este contextul în care, fidel fiind unor principii şi valori în care am crezut mereu şi care mi-au ghidat întotdeauna acţiunile, ştiu că drumul şi rolul meu în echipa guvernamentală se opresc aici", precizează Winzer.
El adaugă că, de marţi, va reveni la avocatură.
"Urmare a deciziei pe care am luat-o încă de vineri, în cursul acestei zile am înaintat doamnei prim-ministru demisia mea din funcţia de secretar de stat la MAE", mai scrie pe Facebook Cristian Winzer.
Cristian-Gabriel Winzer a fost numit în funcţia de secretar de stat pentru relaţii interinstituţionale şi juridice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe la data de 9 august 2017, potrivit site-ului MAE. Anterior, a ocupat funcţia de consilier pe problematici juridice la Cabinetul ministrului delegat pentru Afaceri Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News