Nouă bază aeromedicală SMURD. Proiect important
O nouă bază Aeromedicală Smurd a fost inaugurată. Proiectul a fost implementat la Constanța și are un rol cu atât mai important cu cât în timpul sezonului estival populația Dobrogei aproape că se dublează. Investiția totală se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.
Constanța (17 octombrie 2016): Baza Aeromedicală SMURD Constanţa, proiect destinat activităţii de salvare cu elicopterul SMURD Constanţa, a fost inaugurată astăzi, 17 octombrie 2016.
Baza, proiectată să funcționeze în cele mai bune condiții, pe termen lung, devine astfel parte integrantă a infrastructurii de intervenție de urgență din Regiunea de Sud-Est a României. Construcția este alcătuită dintr-o platformă de aterizare și un hangar destinate elicopterului SMURD Constanța și unei echipe de minim 6 persoane (piloţi, tehnicieni de aviatie, salvatori aerieni, pompieri descarceratori şi echipaj medical). Din această nouă bază, elicopterul SMURD şi echipajul aero-medical aflat în alerta vor fi pregătite să plece la solicitări, 24 de ore din 24.
De asemenea, baza aeromedicală asigură intervenția de prim-ajutor și de transfer de urgență către alte centre specializate din regiunea Constanța și de Sud-Est, contribuind astfel la dezvoltarea în România a unui sistem integrat de asistenţă medicală de urgenţă eficient, la standarde europene şi internaţionale.
Terenul din zona Viile Noi, pe care a fost construit heliportul, a fost pus la dispoziție de Direcția de Sănătate Publică Constanţa și este destinat amplasării viitorului Spital Regional de Urgenţă Constanţa. Baza aero-medicală va rămâne în administrarea Ministerului Sănătăţii, având, conform legii, ca operator medical desemnat - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, care va suporta cheltuielile de funcţionare, respectiv, conform legii, operator aerian desemnat - Ministerul Afacerilor Interne, prin Unitatea specială de aviaţie, Inspectoratul General de Aviaţie.
Un proiect de peste 4 milioane de lei
Beneficiarii acestei inițiative sunt pacienţi în stări critice, accidentaţi grav, din zona judeţului Constanţa, Regiunea Sud-Est, care beneficiază de intervenţia echipajelor de prim ajutor, terapie intensivă şi salvare aeriană și au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă corespunzătoare şi uneori, transferul de urgenţă către alte centre medicale specializate.
Proiectul a fost realizat de Fundaţia pentru SMURD, în urma unui sprijin financiar primit din partea companiilor OMV Petrom şi ExxonMobil România, în valoare de 3,48 milioane de lei (participare câte 50% din partea OMV Petrom şi ExxonMobil România). Bugetul proiectului, în valoare totală de 4,3 milioane lei, a fost completat din fondurile strânse în campania 2% de Fundaţia pentru SMURD, iar, cu sprijinul primit din partea RAJA SA Constanţa, au fost realizate lucrările de racordare la reţeaua de apă şi canalizare. Din 2007 până în prezent, OMV Petrom a alocat peste 3.3 milioane de euro pentru a susține autoritățile și populația în situații de urgență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News