Data actualizării:
Data publicării:

Moldova Nouă-Golubac, nou punct de trecere la frontiera româno-sârbă

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul a aprobat deschiderea unui nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe pentru pasageri şi transportul de mărfuri cu vehicule.

Guvernul a aprobat, marţi, deschiderea unui nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe pentru pasageri şi transportul de mărfuri cu vehicule, în regim de bac şi pietonal, între localităţile Moldova Nouă (România) şi Golubac (Republica Serbia), şi a punctului vamal.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, actul normativ prevede că noul punct de trecere a frontierei funcţionează între orele 6,00 şi 20,00 şi, totodată, interzicerea transportului de mărfuri periculoase şi animale vii (care este supus, în mod obligatoriu, controlului fitosanitar şi veterinar), precum şi tranzitul vehiculelor lente.

Valoarea proiectului 

Cheltuielile de personal, pentru dotări şi alte amenajări specifice se vor suporta de fiecare ordonator de credite pentru instituţiile care desfăşoară activităţi, potrivit prevederilor OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în punctele de trecere a frontierei.

MDRAP precizează că valoarea proiectului a fost de 2.352.674,00 euro, sumă finanţată prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, în parteneriat cu Primăria Moldova Nouă (România) şi cu municipalităţile Veliko Gradiste şi Golubac (Republica Serbia).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel