NOU GUVERN PSD, PNL sau tehnocrat? Klaus Iohannis, trei alegeri, șase variante: Efectele, în 2019
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis este în fața a trei posibile variante politice. Situația politică din România este caniculară. Deciziile vor fi luate începând de luni, când partidele vor merge cu propunerile la Cotroceni. 

Iată variantele în fața cărora este președintele Klaus Iohannis: 

1. Premier PNL

Avantaje

- reconfirmă parteneriatul cu partidul care l-a dat președinte;

- răspunde așteptărilor electoratului de dreapta, nucleului electoral PNL;

- dacă guvernarea va fi de succes, arată că este bine să fie o guvernare consonantă, să fie de aceeași parte președintele și premierul, ceea ce va duce ca la alegerile din 2019 să fie bine poziționat prin succes pe plan extern și creștere economică în plan intern și implicit, să fie reales președinte și să mențină PNL la Putere. 

Dezavantaje

- să nu poate să facă majoritatea;

- să fie acuzat că e guvern minoritar cu trădători, traseiști;

- cel mai mare risc ar fi să fie obligat să ia măsuri de tăieri salariale, corectarea legii salarizării unitare, măsuri gen ”Boc”. 

- dacă guvernarea nu va fi eficientă, la alegerile din 2019 ar fi destabilizat și PSD ar putea veni cu un candidat din Opoziție la prezidențiale. 

[citeste si]

2. Premier PSD

Avantaje

- eșecul programului de guvernare, decontat integral de PSD, o eventuală criză economică s-ar sparge în capul PSD. 

- o nouă criză ar pune în dificultate PSD. 

Dezavantaje

- dacă guvernarea merge bine, oamenii simt diferența, beneficiile guvernării eficiente, proiecte, creștere economice și s-ar întări ideea că PSD pune în aplicare programul de guvernare și-și duce la bun sfârșit promisiunile electorale.

3. Premier tehnocrat

Avantaje

- dacă tehocrații ar pune în aplicare un program bun, Klaus Iohannis ar culege roadele în 2019. 

Dezavantaje

- există riscul să fie integral asumat drept ”Guvernul lui”, cum a fost Guvernul Cioloș și i s-ar raporta la prezidențiale întreg dezastrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel