Secretara de presă a Casei Albe, Sarah Sanders, a comunicat că McGahn va fi înlocuit cu Pat Cipollone, care a lucrat în Ministerul Justiţiei şi în prezent se ocupă de litigii comerciale în cadrul unei case de avocatură. Până la preluarea oficială a postului de către Cipollone, la o dată neprecizată, acesta va fi ocupat temporar de Emmet Flood, care între altele a făcut parte din echipa de avocaţi a fostului preşedinte democrat Bill Clinton în timpul scandalului Lewinski.
Mai multe publicaţii americane au indicat că Don McGahn ar fi intenţionat să rămână în funcţie până la alegerile 'de la jumătatea mandatului' din noiembrie, dar în cele din urmă ultima sa zi la Casa Albă a fost miercuri. Totodată, potrivit site-ului Axios, McGahn ar fi vrut ca succesorul său să fie Flood, dar a fost preferat Cipollone.
Rol decisiv pentru Trump
Don McGahn, care lucra la Casa Albă de doi ani, a jucat un rol central în apărarea lui Trump în cadrul anchetei procurorului special Robert Mueller privind presupusa ingerinţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, precum şi în confirmarea la Curtea Supremă a SUA a judecătorilor Neil Gorsuch şi Brett Kavanaugh.
Trump a afirmat mai devreme că McGahn va pleca de la preşedinţie după confirmarea lui Kavanaugh de către Senat, survenită la începutul lui octombrie după ce a făcut obiectul unei anchete a FBI pentru acuzaţii de agresiune sexuală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european