Data publicării:

Norman Manea şi Andrea Bajani la Il Circolo dei Lettori din Torino

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Turneul în Italia al scriitorului şi eseistului român din exil, Norman Manea, continuă la Torino, în data de 16 septembrie, ora 18.00, la Il Circolo dei Lettori cu dialogul dintre Norman Manea şi scriitorul italian Andrea Bajani, la care vor participa Edward Kanterian,  Senior Lecturer  la Universitatea din Kent şi coautorul volumului  Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian  şi traducătoarea Anita Bernacchia. 

Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Editura Il Saggiatore şi Il Circolo dei Lettori din Torino, în colaborare cu Salonul Internaţional de Carte de la Torino, Librăria Luxemburg din Torino şi Universitatea din Torino. Dialogul va porni de la prezentarea cărţii “Curierul de Est”, recent tradusă în limba italiană de Anita Bernacchia, opera constând într-o serie de dialoguri între Norman Manea şi Edward Kanterian pe teme precum antisemitismul, Germania nazistă, Gulagul şi Holocaustul, condiţia intelectualului est-european după căderea regimurilor totalitare, atacul de la 11 septembrie, violenţele din Irak şi Afganistan, cultura pop din America, cultura umanistică confrontată cu dezvoltarea tehnologiilor, etc.

Norman Manea este un scriitor român, născut în Bucovina, în 1936. A suferit atât de pe urma persecuţiei naziste şi a internării într-un lagăr de concentrare, cât şi de pe urma regimului comunist şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. A părăsit România în 1986 şi s-a stabilit în Statele Unite, la New York, unde predă şi astăzi literatură europeană la Bard College. Romanele sale sunt influenţate de evenimente din biografia sa marcată de regimurile totalitare, în special Despre clovni: dictatorul și artistul (1997) şi Întoarcerea huliganului (2003), cu care a câştigat Premiul Médicis în 2006.

Printre cărţile cele mai reprezentative amintim Plicul negru (1986), Fericirea obligatorie (2004), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (2009), Curierul de Est (2010), Cuvinte din exil (2011).

Pentru cărţile şi activitatea sa Norman Manea a primit numeroase premii, printre care: Premiul naţional român pentru literatură (România), McArthur Fellowship (SUA), Premio Nonino (Italia), Medicis Etranger (Franţa), Nelly Sachs (Germania), Palau Fabre (Spania) etc. Este membru al Royal Society of Literature din Marea Britanie şi al Acadamiei de Arte Frumoase din Berlin. A fost decorat de către guvernul francez cu titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel