Data publicării:
• Norica Nicolai: Declarația lui Klaus Iohannis întrunește elementele infracțiunii de trădare
Norica Niculai îl acuză pe președintele Klaus Iohannis, în urma declarației referitoare la adoptarea tacită de Camera Deputaților a autonomiei Ținutului Secuiesc, de înaltă trădare.
„Toată lumea gândește în termeni procedurali, a fost adoptată tacit, datorită unei situații optime, dar, cred că dincolo de această chestiune rămâne situația politică.
Am urmărit declarația președintelui. Ea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art 394 din Codul Penal, este vorba de trădare. E indicat clar cine este trădătorul, cine a încercat să atace inviolabilitatea teritorială a României și conform acestui text, pentru un partid politic care este implicat în astfel de fapte legea partidelor politice poate genera chiar o trecere în afara legii a acestui partid.
Eu cred că lucrurile nu trebuie lăsate la o manieră superficială și nu trebuie vorbit de termeni procedurali.
Președintele trebuie să vină în Parlament, să spună foarte clar care sunt elementele care l-au determinat să facă aceste afirmații. Este președintele României și nu o persoană care se joacă pe Facebook cu diverse opinii, cum s-a jucat ieri cu chestiunile care se referă la Franța și astăzi presa franceză ne etichetează ca fiind colportori de fake news și acest lucru este jenant pentru un președinte și jenant și pentru români.
Dar lucrurile astea nu trebuie lăsate așa.
Trebuie să existe și o cercetare penală, sigur la solicitarea PSD care e indicat ca fiind cel care a comis această infracțiune prin liderul său. Dar este nevoie și de o atitudine politică, pentru că, dincolo de această prostie a aprobării tacite și de respectul pe care îl are Parlamentul față de legi, toată lumea se uită foarte superficial la aceste inițiative legislative, dincolo de această atitudine a UDMR care este o problemă a UDMR din punct de vedere politic. Mai ales, în actualul context, să nu uităm că președintele a fost ales și cu voturile etnicilor maghiari, dar las la o parte această chestiune.
Eu cred că președintele României nu are niciun Dumnezeu și nici nu putem aștepta o minimă morală din partea domniei sale, să fie recunoscător celor care l-au votat; nici măcar românilor nu le e recunoscător. Nu cred că trebuie să discutăm despre ce ascunde. Poate ascunde chestiuni electorale, poate ascunde chestiuni mult mai grave, dar este momentul ca Parlamentul, care a fost atacat în totalitate, pentru că dacă e o vinovăție, îmi pare rău să o spun, aceasta este colectivă, toți aveau atribuții și obligații prevăzute în Regulamente cu privire la adoptarea legislației în Parlament. Eu cred că lucrurile trebuie luate în serios și Klaus Iohannis trebuie să dea explicații", a spus Norica Nicolai, președintele Consiliului Național al ALDE, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News