Data publicării:

Nori și câteva fulguieli în a doua zi de Crăciun

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
iarna
iarna

Înnorări insistente în centrul şi sudul extrem al ţării, pentru a doua zi de Crăciun, dar numai izolat aduce şi câţiva fulgi de nea. În rest avem vreme frumoasă, norii vor veni din când în când pe cer şi vor fi însoţiţi de vânt.

La începutul zilei de luni, dar numai răzleţ, ceaţa şi chiciura sunt prezente în zonele joase de relief. Temperaturile vor porni de la minus 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi vor ajunge până la 7 grade în sudul ţării, cel mai probabil la deal.

În Bucuresti nici luni nu se aşteaptă precipitaţii, deşi dimineaţa mai sunt câtiva nori şi condiţii de ceaţă, mai târziu norii mai apar doar din când în când, iar vântul nu îşi face simţita prezenţa. Spre amiază, vom avea 5...6 grade.

Marţi vremea se mai încălzeşte, doar în estul Transilvaniei maximele zilei sunt negative minus 2 ... minus 3 grade, în timp ce în regiunile extracarpatice avem valori de 6...7 grade, chiar 10 se ating izolat. După ce se risipeşte ceaţa prezentă pe alocuri la începutul zilei, vremea se anunţă frumoasă în mare parte din ţară, cu cer schimbător şi vânt slab. Numai în nord-vest stau adunaţi nori din care cad câţiva fulgi de zăpadă sau poate lapoviţa.

În Bucureşti marţi dimineaţa este ceaţă, dar soarele o risipeşte şi, după prânz, mercurul se ridică în termometre spre 4...5 grade, cu vânt care sufla simţitor.

Miercuri temperaturile pornesc de la minus 1 grad în Transilvania şi ating 8...10 grade la amiază în dealurile sudice. Vreme destul de bună, în condiţii de cer schimbător în întreaga ţară, vânt slab până la alert şi puţina ceaţă în zori la câmpie şi în depresiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel