Nord Stream, oprit 'complet' până la repararea unei turbine, anunţă Gazprom
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Nord Stream, oprit 'complet' până la repararea unei turbine, anunţă Gazprom  - Foto Facebook Gazprom
Nord Stream, oprit 'complet' până la repararea unei turbine, anunţă Gazprom - Foto Facebook Gazprom
Gigantul rus de gaze Gazprom a anunţat vineri că gazoductul Nord Stream, vital pentru livrările de gaze în Europa, va fi oprit 'complet' până la repararea unei turbine, în timp ce acesta urma să reintre în serviciu sâmbătă după o operaţiune de mentenanţă, relatează AFP. 

Într-un comunicat, Gazprom a indicat că a descoperit 'scurgeri de ulei' în turbină în cursul acestei operaţiuni de mentenanţă. 'Până la repararea turbinei, transportul de gaze prin Nord Stream este complet suspendat', a indicat grupul.

Rusia urma să-şi reia sâmbătă livrările de gaze prin conducta Nord Stream, după o nouă întrerupere de trei zile care a pus la grea încercare nervii europenilor, angajaţi într-o cursă contra cronometru pentru a evita o criză energetică în această iarnă.

Gazprom a asigurat vineri că a descoperit aceste probleme în cursul unui control tehnic efectuat împreună cu reprezentanţi ai grupului german Siemens, care a fabricat turbina.

Grupul energetic rus informează despre o 'scurgere de ulei' la 'cabluri conectate la vitezometrele unui rotor'. Pe Telegram, Gazprom a publicat o fotografie care arată cabluri înconjurate de un lichid maroniu. Mai devreme în cursul zilei, Kremlinul afirmase că funcţionarea gazoductului Nord Stream este 'ameninţată' de o penurie de piese de schimb din cauza sancţiunilor care vizează Moscova pentru ofensiva sa în Ucraina. De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie, Moscova şi-a redus puternic livrările de gaze spre Europa, ca reacţie la masivele sancţiuni occidentale.

Europenii, foarte dependenţi de gazele ruseşti, acuză Kremlinul că se serveşte de acestea ca de un mijloc de presiune, ceea ce Moscova respinge, evocând probleme tehnice suscitate de sancţiuni şi de întârzieri ale plăţilor. Rusia afirmă în special că sancţiunile împiedică restituirea unei turbine Siemens, care fusese trimisă în Canada pentru a fi reparată. Germania, unde se află turbina, asigură dimpotrivă că Moscova este cea care blochează returnarea acestei piese-cheie, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel