Nora Iuga este o poetă, romancieră și traducătoare. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino.

Redăm dialogul despre inteligența artificială și Dumnezeu:

De ce crede Nora Iuga că omul se depărtează tot mai mult de instinct?

I.V.: Spuneți undeva, și sunt foarte sigur de asta, am citit într-un interviu din urmă cu câțiva ani: „Instinctul sexual e mai inteligent decât inteligența însăși!”

N.I.: Da, e adevărat, asta i-a înnebunit pe nemți când eram acolo, și de fiecare dată când mă invitau să vorbesc publicului puneau această întrebare și mă puneau în încurcătură. E foarte greu de explicat, dar instinctul sexual, mai ales când e vorba de crearea unei relații, acolo, nu știi de unde vine brusc această atracție, care exact de acolo vine. Instinctul sexual este, poate, cel mai puternic, pentru că îți arată un drum, adică te conduce, ca la animale, cum ele se atrag după miros. Instinctul sexual te duce clar la un bărbat care îți poate corespunde. Dar eu nu mă refer acum doar la pat. Ci în general. În toată componența, în toată alcătuirea ta interioară, e foarte interesantă chestia asta, deși se poate termina foarte rău, chiar dacă ești atras. Există ceva care te mână, vine din altă parte atracția asta. De asta mi se pare interesant, tot instinctul lucrează aici foarte tare. Mie îmi pare foarte rău că omul se distanțează tot mai mult de instinct, omul calcă instinctul în picioare cu toate descoperirile astea minunate și cu robotica asta de care îmi e frică îngrozitor. 

I.V.: Vă e frică de inteligența artificială?

N.I.: Da, foarte tare! 

I.V.: Ce întrebare ar pune Nora Iuga inteligenței artificiale?

N.I.: Îmi e foarte greu să pun această întrebare, pentru că vezi, dragul meu, eu întotdeauna mi-am iubit instinctul, și mie mi se pare îngrozitor că oamenii vor să fie mai inteligenți decât instinctul, și asta e o luptă deschisă între om și Dumnezeu. Când spun Dumnezeu, nu spun din punct de vedere religios, doctrinar, că nu le am pe astea, dar există un sentiment foarte ascuns și foarte profund pe care nu ar trebui să îl călcăm în picioare. Asta nu înseamnă că sunt exagerat de credincioasă. Îmi fac cruce noaptea înainte de a mă culca, dar la biserică nu mă prea duc. Sunt anumite valori extraordinare în mine pe care nu mi le pot înăbuși mergând cu mine prin lumea asta, până la 93 de ani, și îmi pare rău când văd că se șterg cu buretele de pe tablă așa de ușor, dar eu nu o renunț niciodată la ele. 

Rugăciunea și poezia: două dintre lucrurile care nu se învață pe acest pământ

I.V.: E o relație, o legătură între poezie și rugăciune?

N.I.: Cred că e o legătură și depinde, rugăciunea aceea, pe care o înveți, e foarte departe de poezie, cum nici poezia nu se poate învăța. Rugăciunea nu se învață, poezia nu se învață, deși catolicii ar fi de altă părere. Dar există în noi, cei care au acest instinct pronunțat, chiar dacă nu îl vezi, dar îl simți. Nu se poate, tot ce există pe lumea asta a pornit de la o sămânță mică, mică, și sămânța aia nu știi de unde vine și nu o să știm niciodată...

Nora Iuga, la 90 de ani: „Eu mă simt foarte tare fetiță”

I.V.: Când ați scris Fetița cu o mie de riduri, la ce v-ați gândit?

N.I.: Foarte simplu... Mi-e cam rușine să zic asta, arătându-mi vârsta, dar eu mă simt foarte tare fetiță. Foarte tare! Am rămas așa, ca atunci, pe dinăuntru, știi?! Cum era aia, din spate liceu, din față muzeu!

I.V.: Astea sunt ridurile!

N.I.: Da, da, da, astea sunt ridurile. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News