NOR RADIOACTIV de la Cernobîl, aproape de granița cu România
România se află sub alertă radioactivă. Potrivit unor informații, nivelul de radioactivitate în jurul centralei de la Cernobîl a crescut alarmant, iar în prezent este de 10 ori peste limită. Anunţul a fost făcut de autorităţile de la Kiev, cauza acestuia fiind incendiile de vegetație.
Nivelul radiaţiilor de la Cernobîl este de 10 ori mai mare decât limita normală. Măsurătorile nivelului de radiaţii au fost făcute de către inspectorii specializaţi în domeniu în zona de excluziune. Această creştere a nivelului de radiaţii a fost provocată de incendii masive în zona reactorului nuclar avariat, potrivit rt.com.
Potrivit lui Dan Popescu, secretar de stat în Ministerul Mediului, România nu va fi afectată în următoarele 36 de ore de acest nor radioactiv.
Zona din jurul reactorului nuclear avariat de la Cernobîl, Poleskoie, este contaminată cu Cesiu-137. Concentraţiile acestui element radioactiv au atins ceea ce experţii numesc "secvenţă peste normă" - adică un nivel de radioactivitate foarte ridicat, potrivit SNRI (Inspectoratul pentru Sectorul Nuclear de Stat al Ucrainei).
Citește și: Cernobîl, nou risc de contaminare radioactivă
Cesiu 137 este unul dintre cele mai periculoase elemente nucleare, iar concentraţiile acestei substanţe radioactive care se acumulează în organismul uman duc la leucemie şi diferite tipuri de boli canceroase, au avertizat experţii.
Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei a informat că incendiul produs marţi a fost pus sub control, dar că focul nu ar fi fost stins în totalitate. 117 pompieri şi 24 de unităţi cu echipament de stins incendii se află la locul dezastrului.
Cele mai periculoase particule radioactive sunt cele de plutoniu şi uraniu, care provoacă boli de cancer. Emanaţiile de particule radioactive reprezintă pericol imediat în zonele din apropierea sursei de la care au provenit.
Centrala nucleară de la Cernobîl a fost distrusă de accidentul nuclear din 26 aprilie 1986. Locuitorii din zona contaminată au fost evacuaţi. Uzina nucleară de la Cernobîl se află la aproximativ 100 km distanţă de Kiev , capitala Ucrainei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News