Noi restricţii în materie de securitate în Italia
Guvernul italian a adoptat marţi un decret-lege, cerut de ministrul de interne Matteo Salvini, prin care se instaurează o nouă înăsprire a reglementărilor împotriva migranţilor şi a autorilor agresiunilor împotriva poliţiştilor, informează France Presse.
Acest decret-lege compus din 18 articole prevede, între altele, 'o amendă între 10.000 şi 50.000 de euro împotriva comandantului, proprietarului şi armatorului' unei nave care ar intra fără autorizaţie în apele teritoriale italiene, a precizat în faţa presei Salvini, liderul partidului Liga (extrema dreaptă) la finalul Consiliului de Miniştri.
Acest articol, chiar dacă nu citează organizaţiile neguvernamentale care îi ajută pe migranţii aflaţi în dificultate pe mare, este destinat să le descurajeze pentru că în caz de recidivă 'decretul prevede confiscarea navei', a adăugat Salvini, care a închis porţile italiene în faţa acestor ONG. Decretul, care mai trebuie să fie adoptat de parlament, unde majoritatea guvernamentală Liga-Mişcarea 5Stele (M5S, antisistem) dispune de o majoritate confortabilă, înăspreşte şi sancţiunile prevăzute pentru autorii agresiunilor împotriva forţelor de ordine.
Simplul port de căşti sau alte metode pentru a se face de nerecunoscut în cursul manifestaţiilor va fi sancţionat cu o pedeapsă între doi şi trei ani de închisoare şi o amendă între 2.000 şi 6.000 de euro. Utilizarea bâtelor de baseball, a bastoanelor sau focurilor de artificii împotriva forţelor de ordine va fi pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de patru ani. Guvernul adoptase deja în septembrie un pachet de măsuri de securitate împotriva imigraţiei şi criminalităţii, dar Matteo Salvini, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei tema dominantă a campaniilor sale electorale, a strâns şi mai tare şurubul, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News