Poliţişti spanioli cu scuturi şi arme, susţinuţi de zeci de autoutilitare, au intervenit în forţă sâmbătă seara pentru a-i dispersa pe protestatarii catalani separatişti adunaţi în faţa sediului poliţiei din centrul Barcelonei, informează Reuters.
În înregistrările video se pot vedea poliţişti înarmaţi cu bastoane forţând pentru a-şi face drum prin mulţimea de mii de oameni, în timp ce manifestanţii aruncau cu pietre şi cu rachete de semnalizare.
Doi protestatari au fost arestați
Site-ul ziarului local La Vanguardia a informat că cel puţin doi protestatari au fost arestaţi. Nu a fost clar imediat dacă ciocnirile s-au soldat cu răniţi.
Intevenţia a avut loc la două ore după ce manifestanţii au început să arunce cu sticle, bile şi gloanţe de cauciuc în ofiţerii de poliţie.
O mulţime mare de protestatari continua să fie prezentă în jurul sediului poliţiei la jumătate de oră după intervenţia forţelor de ordine.
Cine a organizat protestul?
Protestul a fost organizat de CDR (Comitetele de Apărare a Republicii), o grupare separatistă adeptă a acţiunii directe, care a blocat căi ferate şi drumuri şi a încercat, de asemenea, să ia cu asalt parlamentul regional.
AFP informează că în cursul zilei de sâmbătă sute de mii de militanţi separatişti catalani au protestat în centrul oraşului Barcelona. Aproximativ 350.000 de persoane, conform cifrelor furnizate de poliţia municipală, au răspuns la apelul celor două mari asociaţii, Adunarea Naţională Catalană şi Omnium Cultural, pentru a protesta în apropierea parlamentului regional.
Noi proteste, duminică
Duminică, străzile Barcelonei sunt pregătite să îi primească pe protestatarii anti-separatişti, care vor manifesta pentru încetarea violenţelor şi a confruntărilor, conform informaţiilor furnizate AFP de preşedintele asociaţiei Societat civil catalana, Fernando Sanchez Costa. "Este un mesaj important pentru Catalonia, Spania şi lume, pentru care deseori separatismul şi Catalonia sunt confundate".
Membri ai guvernului socialist spaniol, printre care şi ministrul afacerilor externe, catalanul Josep Borrell, viitorul şef al diplomaţiei europene, se vor alătura marşului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă