Data publicării:
Noi perspective pentru pacienții cu boli cerebrovasculare din România. Eveniment major la Cluj-Napoca
Cele mai puternice organizații din neurologia mondială se reunesc la Cluj-Napoca. Ce se va discuta.
"Cele mai puternice organizații din neurologia mondială se reunesc la Cluj-Napoca pentru semnarea memorandumului în vederea transferului de expertiză, cunoștințe și bune practici către sistemul de sănătate din RomâniaBolile cerebrovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces și dizabilitate la nivelul sistemului de sănătate și a societății românești.
Toate țările din lume, indiferent de nivelul de dezvoltare, se confruntă cu resurse publice limitate, în general și, în particular în domeniul sănătății, unde așteptările societății de la serviciile medicale sunt din ce în ce mai mari. Poziția Organizației Mondiale a Sănătății privind abordarea acestei realități este fermă: niciun guvern nu are la dispoziție resursele necesare acoperirii universale cu servicii medicale de calitate.
Este nevoie de mai mulți bani pentru sănătate, dar în același timp este nevoie și de o prioritizare atentă și asumată a serviciilor, medicamentelor și dispozitivelor medicale care oferă cele mai bune rezultate în raport cu costurile lor și cu resursele disponibile, precum și de politici publice care să pună performanța, transparența și predictibilitatea în prim-plan.
Despre toate acestea , precum și despre noile soluții ce vor fi implementate în curând în sistemul medical neurologic românesc vom discuta mâine, 10 septembrie, în cadrul conferinței de presă Noi perspective pentru pacienții cu boli cerebrovasculare din România , eveniment la care și-au anunțat prezența cele mai reprezentative personalități ale neurologiei și neurochirurgiei mondiale:
Profesor Marc Fisher - President - World Stroke Organization (WSO),
Profesor Volker Hoemberg - President elect - World Federation for Neurorehabilitation (WFNR),
Profesor Dafin Mureșanu - President - European Federation of Neurorehabilitation Societies (EFNR),
Profesor Ștefan Ioan Florian - President - Euroacademia Multidisciplinaria Neurotraumatologica (EMN),
Profesor Natan Bornstein - Board member - World Stroke Organization (WSO),
Profesor Dana Boering - Secretary General - European Federation of Neurorehabilitation Societies (EFNR) și Ștefan Strilciuc - Honorary Advisory to the Health Minister of Romania.
Teme de discuție
1. Importanța bolilor cerebrovasculare în România
2. Semnarea unui memorandum de înțelegere între WSO-WFNR-WFNR pentru transferul de expertiză, cunoștințe și bune practici către sistemul de sănătate din România
3. Caracteristicile unei noi abordări în domeniul AVC în România
Conferința de presă va avea loc mâine , 10 septembrie, ora 13, la sediul Institutului RoNeuro (strada Mircea Eliade nr 37) din Cluj-Napoca.
4. Colaborarea cu Karolinska Institutet din Suedia pentru implementarea registrelor de boală în România
Contextul întâlnirilor:
- Prezența la Cluj-Napoca a unor somități mondiale în domeniul bolilor cerebrovasculare cu ocazia:o12th European Teaching Course on Neurorehabilitation, organizat de EFNR, prof. Dafin Mureșanu la Eforie Nord (2-3 septembrie)oSimpozionul WFNS dedicat bolilor cardiovasculare organizat de prof. Stefan Florian la Cluj-Napoca (8-10 septembrie)
- Operaționalizarea parteneriatului strategic al UMF Cluj cu universități de elită mondială (Karolinska Institutet - Suedia, Radboud University – Olanda, University of Bonn – Germania).Conferința de presă va avea loc mâine , 10 septembrie, ora 13, la sediul Institutului RoNeuro (strada Mircea Eliade nr 37) din Cluj-Napoca", se arată într-un comunicat transmis de Foundation of the Society for the Study of Neuroprotection and Neuroplasticity (SSNN).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News