Noi informații despre atacatorul din Olanda
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
atac armat in utrecht
atac armat in utrecht
Cetățeanul turc are un cazier lung și este fost militar.

O dată cu arestarea lui Gokman Tanis, în vârstă de 37  de ani, au apărut noi informații despre motivația gestului său. Conform unor surse din poliție acesta a vizat în mod special să o ucidă pe femeia asupra căreia a tras, iar celelalte victime sunt persoanele care au vrut să o ajute pe femeia rănită. Tanis este fost militar. A luptat în războiul din Cecenia. De asemenea, presa olandeză susține că acesta a fost suspectat de apartenență la gruparea Stat Islamic dar, după audieri, a fost eliberat. 

Canalul NOS a relatat că suspectul are un cazier lung. Printre alte infracţiuni, el a fost condamnat pentru tentativă de crimă. În prezent, el este inculpat într-un proces pentru viol.

(w670)

Poliţia a precizat că un al doilea suspect a fost arestat în legătură cu atacul armat, dar este neclar în ce măsură a fost implicat acesta.

Gokman Tanis a fost arestat la șapte ore după comiterea atacului într-un tramvai din orașul Utrecht. Nu au fost furnizate informații privind locul reținerii, dar presa olandeză susține că acesta a fost prins într-o zonă limitrofă a orașului.

În tot acest timp orașul a fost sub stare de asediu. Studenții și elevii au fost blocați în școli, transportul public a fost suspendat iar Utrecht a fost survolat permanent de elicoptere.

Vezi și: Atac armat în Olanda. Stare de asediu - UPDATE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel