Noi EXPLOZII în Transnistria. S-au format cratere cu adâncimea de 1 metru
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
 / Foto: Facebook МИД России
/ Foto: Facebook МИД России
Noi explozii au fost raportate în Transnistria.

În apropierea satului Voronkovo ​​de la granița dintre Transnistria și Ucraina, mai multe explozii au răsunat aseară, a anunțat sâmbătă dimineața așa-zisul minister de interne din regiune, care a declanșat o anchetă, scrie TV8.md.

Potrivit sursei citate, primele explozii s-au produs în seara zilei de 6 mai, în jurul orei 21:40, în apropiere de fostul aerodrom. Peste o oră, s-au produs alte explozii. Potrivit specialiștilor, care lucrează la fața locului, la locul exploziilor s-au format cratere cu adâncimea de 1 metru. Preliminar, se raportează că nu au fost înregistrate victime.

"În această noapte s-au auzit explozii în satul Voronkovo, raionul Rîbnița. Așezarea este situată în apropiere de granița cu Ucraina. Cel puțin două drone au survolat unitatea militară din Voronkovo, au răsunat4 explozii. Specialiștii lucrează la fața locului.", au transmis aceștia potrivit Interfax.

Alte două explozii au fost raportate săptămâna trecută

Reamintim că în seara zilei de 25 aprilie, la sediul așa-zisului MGB din Transnistria s-a produs o explozie, iar în ziua următoare, au fost aruncate în aer două antene de radiocomunicații din apropierea satului Mayak, regiunea Grigoriopol. Nu au fost victime. A fost introdus un nivel „roșu” de amenințare teroristă. Măsurile de securitate au fost întărite în regiunea separatistă și au fost înființate puncte de control. Comisia de anchetă din Transnistria a deschis dosare penale în temeiul articolului „act terorist săvârșit de un grup de persoane cu folosirea armelor de foc” și „sabotaj”.

Autoritățile locale au spus că „urmele crimei duc în Ucraina”. Rușii au acuzat că și România ar fi implicată în acest caz pentru că și-ar dori unirea cu Republica Moldova. De cealaltă parte, informațiile țărilor din Occident arată că exploziile ar fi fost provocate de forțele ruse. Este deja bine- cunoscută practica Kremlinului de a destabiliza situația într-o anumită regiune pentru a-și justifica ulterior agresiunile.

VEZI ȘI: Dezinformarea, arma lui Putin. Presa rusă: România intenționează să invadeze Transnistria / Polonia pregătește planuri de reunificare cu Ucraina de Vest

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel