Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Noaptea Minții Muzeelor

Autor: Val Vâlcu, val.vilcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Pe Dealul Cotrocenilor, coadă ca pe Dealul Patriarhiei, când a mers lumea să se închine la Sf. Parascheva. Fie Zilele Moaștelor, fie Noaptea Muzeelor, poporul se așează la coadă.

În principiu, ar trebui să ne bucurăm: românul are credință și are știință!

Așa să fie? Dacă sărbătoarea Sfântului Dumitru, patronul Bucureștilor, exact asta presupune (să stea alături cât mai mulți oameni, mărturisindu-și credința), sărbătoarea muzeelor parcă-parcă ar trebui să însemne altceva.

În copilărie, mă duceam la Antipa fiindcă niște oameni minunați organizau acolo conferințe, cu diapozitive, care ne țineau loc de Discovery, într-o vreme în care la televizor nu apăreau decât două animale de pradă: Tovarășul și Tovarășa.

Puhoiul de lume care a dat Centrul Istoric pe Muzeul de Istorie nu cred că a apucat să citească, măcar, tăblițele explicative, ce să se mai uite, cadru cu cadru, la scenele de pe Columnă. Important e Instagram-ul.

Poate că trecătorii prin Muzee, în Noaptea Minții, stau acasă, pe Wikipedia, poate muzeele ar trebui să le trimită mail, cu explicațiile de la fiecare exponat în parte. Or ajunge la Trash sau la spam? Vor fi citite? Nu știu...

Cred, însă, că vizitatul muzeului cu hoarda e degeaba.

Dacă prețul biletului e problema, de nu vin oamenii în Muzeu decât în Noaptea în care e gratis, atunci să renunțăm definitiv la bilet. Să fie gratis, ca să avem o nație cultă!

Dacă nu banii, ci programul aduce oamenii la muzeu, să le ținem închise ziua și să le deschidem numai noaptea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel