Nivelul mării va creşte brusc până în 2050, potrivit unui raport al unor agenţii americane
În următorii 30 de ani, nivelul mării ar putea să crească la fel de mult ca pe durata întregului secol trecut, indică un raport al unor agenţii americane, la realizarea căruia au participat inclusiv NASA şi Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA), relatează dpa.
Potrivit raportului, publicat marţi, nivelul mării de-a lungul coastelor Statelor Unite ar urma să crească cu 25 centimetri până la 30 de centimetri în medie peste nivelurile de astăzi, până în 2050.
Acest raport susţine studiile anterioare şi confirmă ceea ce ştim de mult timp: nivelul mării continuă să crească într-un ritm alarmant, punând în pericol comunităţile din întreaga lume, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.
Ştiinţa este incontestabilă şi este necesară o acţiune urgentă pentru a atenua o criză climatică în curs de desfăşurare, a avertizat el.
VEZI ȘI: Ministrul Finanţelor, sfat pentru români în plină criză energetică: Jucaţi la bursă
Potrivit raportului, creşterea nivelului mării va crea o profundă schimbare în ceea ce priveşte inundaţiile produse în zona de coastă, care vor înainta pe distanţe mai mari în interiorul continentului.
Până în 2050, se preconizează că vor surveni inundaţii 'moderate' (de obicei dăunătoare), de peste 10 ori mai des decât în prezent şi ele se pot intensifica din cauza factorilor locali, se arată în raport.
Documentul, intitulat Scenarii globale şi regionale de creştere a nivelului mării pentru Statele Unite, reprezintă o actualizare a unui raport din 2017 şi oferă pentru prima dată proiecţii pe termen scurt pentru următorii 30 de ani, potrivit unui comunicat al NASA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News