Data publicării:

Niște cronicari duceau lipsă de șalvari

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Miercuri, 20 martie 2019, la ora 18:00, Editura Casa Radio vă invită într-o lume „urmuziană” la Muzeul Național al Literaturii Române din București, în sala Perpessicius, pe strada Nicolae Crețulescu, nr 8.

”Vă așteptăm la muzeu pentru o întâlnire despre Urmuz, alături de spiritul urmuzian, pe care vom încerca să îl reactivăm împreună. Gazdele evenimentului sunt Pușa Roth și Costin Tuchilă, care vă invită să fiți martorii audiției unui spectacol după Urmuz.

La 17 martie 1883 se năștea Demetru Dem. Demetrescu-Buzău - Urmuz.

Apărută în Colecția „Teatru la microfon” a Editurii Casa Radio, Șambelan la viezuri, fantezie dramatică într-un act după Pagini bizare de Urmuz, semnată de Pușa Roth este „o izbucnire a propriului eu răzvrătit. Este faţa ascunsă a unei lumi bântuite de fantasme, a unei lumi închise în propria ei existenţă, o lume căreia i s-a refuzat frumosul. Este, dacă doriţi, secunda posibilă în viaţa fiecărui om. Personajele acestei lumi răsturnate sunt replici caricate ale unor oameni reali. Oriunde poţi întâlni o «familie Stamate» aproape înghiţită de «greutăţile vieţii», oriunde poţi întâlni unul dintre personajele urmuziene” – ne spune autoarea în prefața sa, intitulată Cu bizară umilință, la dispoziția dumneavoastră.

Cartea cu CD apărută la Editura Casa Radio nu este doar o invitație la o lectură și la o audiție pur urmuziene. Urmuz permite numeroase interpretări, precum și adaptări la spiritul cititorului contemporan. Pușa Roth vă propune să ascultați producţia Teatrului Naţional Radiofonic difuzată în premieră în 21 martie 1999, ora 19.00, la Radio România Cultural şi 22 martie 1999, ora 20.30, la Radio România Actualităţi. Volumul reproduce scenariul dramatic al spectacolului pus în scenă la Teatrul „Bacovia” din Bacău. În Addenda descoperiți Mică istorie (foarte) urmuziană de Costin Tuchilă – modul în care s-a născut acest text dramatic, precum și o selecție de texte critice.

Din distribuție fac parte: Cornel Vulpe, Magda Catone, Eugen Cristea, Ion Haiduc, Alexandru Bindea, Rudy Rosenfeld. Ei sunt Stamate, Stamatida, Bufty, Ismaïl, Turnavitu… Spectacolul se bucură de muzica originală semnată de George Marcu, regia tehnică îi aparține lui Vasile Manta, iar cea artistică lui Leonard Popovici. Cartea este ilustrată de artistul Daniel Ivașcu.” arată un comunicat al Casa Radio.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel