Ninsoare şi viscol. ANM, avertizare meteo 22 decembrie
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, atenţionări nowcasting Cod galben de ninsori şi viscol valabile în orele următoare în zonele de munte din judeţele Suceava şi Caraş-Severin.
În zonele de munte de peste cota 1800 m, se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge 90..100 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada, reducând vizibilitatea. De asemenea, în aceste zone va ninge. Pentru judeţul Suceava atenţionarea este valabilă până la ora 12:00 iar pentru Caraş-Severin până la 11:00. Patru judeţe din Transilvania au intrat sub Cod galben de ninsori şi viscol începând de sâmbătă dimineaţa de la ora 5:00, în timp ce la nivel de ţară este valabilă o informare de precipitaţii mixte, vânt şi polei.
Conform prognozei, în intervalul 22 decembrie, ora 5:00 - 23 decembrie, ora 18:00, în zona montană a judeţelor Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, temporar va ninge, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. De asemenea, ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea va scădea semnificativ.
Precipitaţii mixte la munte, până duminică la ora 18:00
În acelaşi timp, tot de sâmbătă dimineaţa şi până duminică la ora 18:00, la munte, la altitudini îndeosebi sub 1.500 de metri, vor fi precipitaţii mixte în general moderate cantitativ ce vor favoriza depunerile de polei, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale, în general, de 50 - 55 km/h. Totodată, în zonele joase de relief din jumătatea de nord a ţării, temporar se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie ce vor favoriza formarea poleiului.
ANM precizează că, în cursul nopţii de duminică spre luni (23/24 decembrie) şi pe parcursul zilei de luni (24 decembrie) vor fi precipitaţii în toate regiunile, mai însemnate cantitativ în zonele de munte unde vor predomina ninsorile.
Vezi şi: Lună Plină, ora 19.49. Fenomen rar. Zodiile, influențate
Panică pe aeroport. Aterizare de urgenţă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News