Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
În mai multe zone din țară a început să ningă, ca urmare a faptului că furtuna Renata a ajuns în România.

Furtuna Renata a ajuns în România și în mai multe zone din țară temperaturile au scăzut drastic, în unele locuri fiind deja în jurul valorii de 0°C. În unele zone din țară a început deja să ningă, iar mărturie stau imaginile apărute în mediul online miercuri dimineață.

Cetățenii din nordul și vestul țării au început să posteze în mediul online videoclipuri și fotografii cu ceea ce poate fi numit „zăpada mieilor“.

Astfel, la Ulma, în județul Suceava, după ce ieri au fost înregistrate 22°C, astăzi au căzut precipitații mixte, în special sub formă de zăpadă.

La fel s-a întâmplat și în nord-vestul țării. Un român a postat imagini din Feleacu, județul Cluj, unde copacii înverziți au fost acoperiți de un strat subțire de nea.

În pasul Mestecăniș din Carpații Orientali este, de asemenea, iarnă în toată regula. La fel și în Munții Apuseni, unde s-a așternut deja un strat de zăpadă. La Arieșeni, de exemplu, un șofer a surprins imagini demne de luna decembrie. Potrivit altor mărturii de pe Facebook, și în Maramureș a început deja să se aștearnă un strat de zăpadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel