Niki Lauda, la terapie intensivă
Niki Lauda, unul dintre cei mai cunoscuți piloți din istoria Formulei 1, a ajuns la secția de terapie intensivă.
Fostul pilot austriac Niki Lauda (69 ani), triplu campion mondial de Formula 1, a fost internat la secţia de terapie intensivă a spitalului AKH din Viena, din cauza unei gripe pe care a contractat-o în timpul sărbătorilor de iarnă, pe care le-a petrecut alături de familia sa la Ibiza (Spania).
Problemele de sănătate ale lui Lauda sunt agravate şi de faptul că în urmă cu numai cinci luni (pe 2 august) a fost supus unui transplant de plămâni, iar sistemul său imunitar este foarte slăbit. El a rămas atunci internat până în luna octombrie, iar apoi a fost transferat într-o clinică de recuperare, pe care a părăsit-o în decembrie.
Citește și: Constanța. Un tren a lovit o mașină
Trei titluri mondiale
Fostul pilot, care a cucerit titlul mondial în 1975, 1977 şi 1984, a suferit, de asemenea, în trecut două transplanturi de rinichi, în 1997 şi 2015.
Spiritul său de luptător s-a făcut remarcat în 1976, când a scăpat miraculos cu viaţă dintr-un accident produs pe circuitul de la Nurburgring, în timpul Marelui Premiu al Germaniei, în urma căruia a suferit arsuri grave. El a revenit însă pe pistă la mai puţin de două luni de la accident, iar în anul următor a reuşit să câştige al doilea său titlu de campion în Formula 1.
Citește și: Meghan Markle, din nou în serialul Suits. Propunerea de nerefuzat a NBS Universal
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News