Data publicării:

Nigel Farage s-a trezit că are conturile bancare închise. Celebra Coutts, care a deservit generații ale Familiei Regale, îl face ”escroc prefăcut”. Scandal de proporții

Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Banca Coutts, care a deservit generații ale familiei regale, i-a închis contul lui Nigel Farage, fapt pe care se pare că-l plănuia de mult. Oficial, Farage nu avea fonduri suficiente pentru a satisface condiţiile financiare pretinse de bancă. Neoficial, contul i-a fost închis pentru "discursul şi comportamentele care nu coincid cu ţelul şi valorile băncii"

Alegeri prezidentiale 2024

Cel mai cunoscut eurosceptic din Regatul Unit, Nigel Farage,  a obţinut de la banca Coutts un document de 12.000 de cuvinte care, spune el, dezvăluie adevărul despre închiderea forţată a contului pe care îl deţinea acolo.

Fostul şef al Partidului Brexit e implicat într-un scandal cu instituţia bancară - într-atât de respectată încât a deservit generaţii succesive ale familiei regale - după ce Coutts i-a desfiinţat contul luna aceasta. Farage a declarat iniţial că nu i s-a comunicat nici un fel de motiv - dar ştiri apărute ulterior în presă, inclusiv la BBC, invocau motivul că fondurile deţinute de Farage nu mai atingeau un prag minim obligatoriu.

Un "escroc prefăcut"

Acum, un document intern de la Coutts, obţinut de Farage de la bancă pe baza dreptului de acces la informaţiile personale şi publicat integral de ziarul Daily Mail, demonstrează că instituţia voia să renunţe la el în calitate de client de multă vreme - dar şi că s-a folosit de profilul lui public controversat drept justificare.

O informare prezentată "comitetului de risc la adresa reputaţiei" al băncii afirma că Farage e considerat de mulţi a fi un "escroc prefăcut" cu "vederi rasiste, şovine şi xenofobe" şi propunea să fie abandonat din calitatea de client odată ce îşi va fi plătit toate ratele şi va fi coborât sub pragul minim de avere.

Documentul citează comentariile lui referitoare la Brexit, amiciţia cu fostul preşedinte american Donald Trump şi cu vedeta controversată de tenis Novak Djokovic. Subliniază vederile lui cu privire la vaccinurile anti-Covid-19 şi legături nedovedite cu Rusia.

"Comitetul nu a considerat că a continua relaţia cu NF (Nigel Farage) e compatibil cu Coutts, date fiind vederile lui declarate public care contravin poziţiei noastre", se afirmă în raport. "Aceasta nu a fost o decizie politică, ci una centrată în jurul principiului includerii şi al aspiraţiei” mai transmite banca. 

Într-o secţiune intitulată "riscuri-cheie", comitetul afirmă că "există în presă multe relatări ostile lui NF" şi că Farage e "celebru şi caută deliberat controversele".

Referindu-se la sprijinul lui pentru Trump şi la faptul că i-a luat apărarea în contextul unor acuzaţii de hărţuire sexuală, documentul afirmă că declaraţiile lui Farage "sunt dezgustătoare şi par a fi tot mai desprinse de publicul general".

Farage a declarat că Coutts nu îl informase în prealabil cum că ar fi tratat în calitatea de "Persoană Expusă Politic" - un termen bancar care desemnează clienţi consideraţi riscanţi fiindcă sunt celebri pe plan politic.

Dosarul lui Farage arată că el fusese deja "degradat" la calitatea de client cu risc redus şi era pe punctul de a ieşi cu totul din acea categorie "întrucât el nu mai este asociat cu nici un partid".

Într-o declaraţie dată cotidianului Telegraph, Coutts afirmă că abilitatea ei de a detalia e restricţionată de "obligaţii de confidenţialitate faţă de clienţi" şi că deciziile de a închide conturi "iau în calcul mai mulţi factori, printre care viabilitatea comercială, consideraţii de reputaţie şi rigori juridice şi de regulament". 

”Nu e corect”

Premierul conservator Rishi Sunak - care nu este nici de departe vreun confrate ideologic al lui Farage - a scris miercuri după-amiază pe Twitter: "Nu e corect. Nimeni nu ar trebui să fie împiedicat să folosească servicii elementare din cauza opiniilor sale politice. Libera exprimare e cheia de boltă a democraţiei noastre."

Ministrul City-ului Andrew Griffith a afirmat miercuri într-un comunicat că "ar fi grav ca serviciile financiare să-i fie refuzate oricui îşi exercită dreptul legal la liberă exprimare", arată Politico. 

"Firmele au dreptul de a se proteja faţă de riscurile autentice la adresa reputaţiei lor - de exemplu rezultate dintr-o activitate penală -, însă într-o democraţie privilegiul unei licenţe bancare ar trebui să presupună implicit datoria de a nu dezbanca din simplul motiv că nu eşti de acord cu opiniile cuiva", a precizat el.

Scandalul îi conferă lui Farage - actualmente prezentator la canalul de dreapta GB News - o ocazie nouă de a denunţa corectitudinea politică şi cenzura percepută a opiniilor de dreapta.

Atacurile la adresa "capitalismului woke" nu vin doar din partea lui Farage, fiind frecvente la politicienii populişti de dreapta din SUA, unde republicanii se războiesc cu eforturile depuse de Wall Street pentru a combate schimbarea climei, iar guvernatorul Floridei Ron DeSantis e implicat într-o dispută publică cu Disney.

"Scandalul Coutts expune natura sinistră a unei mari părţi a industriei Diversitate, Echitate şi Includere", a scris pe Twitter secretara britanică de interne Suella Braverman, considerată o reprezentată a facţiunii de dreapta a conservatorilor de la guvernare.

Disputa ridică şi întrebări mai generale, cum ar fi aceea dacă e vorba de un caz izolat sau de o tendinţă a băncilor de a respinge clienţii incomozi.

Regulile globale privind banii murdari obligă băncile să-şi verifice mai detaliat clienţii riscanţi, dată fiind calitatea lor de "portari" ai sistemului financiar, mai citează Rador. 

Astfel de verificări costă şi fac unele categorii de clienţi - comercianţi de diamante, refugiaţi, diplomaţi - mai puţin dezirabile pentru bănci.

Însă astfel de verificări sunt prevăzute dintr-un motiv. Scandalul de mituire Qatargate de la Bruxelles - care a implicat literalmente genţi cu bani recuperate de poliţie - demonstrează că unii politicieni merită să fie verificaţi mai atent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel