Data publicării:
Nicușor Halici, prefectul de Vrancea: Nu este posibil ca reabilitarea unui pod să dureze mai mult decât construcția acestuia
Nicușor Halici, prefectul PSD al județului Vrancea, s-a aflat într-o vizită de lucru la podul peste râul Putna, de la Garoafa, acolo unde și în acest moment se efectuează lucrări pe sensul spre Mărășești - Adjud.
Scopul vizitei, la care au fost convocați comisarul șef de poliție Remus Nica - inspectorul șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, comisarul Aurel Cristian - șeful Serviciului Rutier și Marian Paraschiv - șeful Secției Drumuri Naționale Focșani, a fost acela de a găsi o soluție provizorie pentru fluidizarea traficului rutier în zonă.
Potrivit celor discutate astăzi, problemele care au dus la întârzierea finalizării lucrărilor țin de anumite sincope privind livrarea materialelor necesare finisajelor.
Nicușor Halici a purtat discuții în acest sens inclusiv cu directorul regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, în condițiile în care lucrările de reabilitare a podului de la Garoafa sunt realizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. „Pe aici trec mii de mașini zilnic, iar șoferii pe bună dreptate sunt nemulțumiți. Nu este posibil ca lucrarea să dureze mai mult decât construcția propriu-zisă a podului”, a atras atenția prefectul Nicușor Halici, în condițiile în care sunt informații că ar exista o solicitare de la constructorul desemnat pentru prelungirea termenului de execuție. Sub acest aspect, Nicușor Halici a subliniat ca „prelungirea să fie dată doar justificat, raportat la lucrările care mai sunt de efectuat în acest moment”.
În prezent, se circulă pe sensul dinspre Focșani pe o singură bandă, iar traficul rutier este aglomerat în ciuda măsurilor dispuse, dat fiind că vorbim despre un pod pe un drum național intens circulat din România, ca legătură între Moldova și București. Iar identificarea unei soluții temporare pentru ca traficul să se desfășoare fără probleme este cu atât mai necesară, cu cât urmează 1 Mai, dar și Rusaliile, perioade în care se așteaptă un flux mai ridicat.
Vezi și: Dezastru național: secetă, criză agricolă și alimentară. Halici, primul oficial român care, în mod deschis, atrage atenția asupra acestui flagel cu care se confruntă România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News