Nicuşor Dan sesizează DNA pentru nereguli la CSM Bucureşti. Printre persoanele vizate este şi Gabriela Szabo
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Nicusor Dan Foto: Crisan Andreescu
Nicusor Dan Foto: Crisan Andreescu
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat sesizarea DNA pentru mai multe nereguli depistate la CSM Bucureşti. Printre persoanele vizate ar fi şi Gabriela Szabo. 

"Voi sesiza DNA pentru nereguli depistate la Clubul Sportiv Municipal (CSM București) ca urmare a unei verificări a Corpului de Control care a vizat activitatea CSM în perioada 2017-2022.

În anul 2018, CSM a plătit prime în valoare totală de 1.076.330 de lei unor angajați care nu aveau dreptul la acești bani, mai exact personalului administrativ. Primele pentru câștigarea competițiilor se puteau acorda potrivit legislației în vigoare la acel moment numai sportivilor și colectivelor tehnice (antrenori, medici, kinetoterapeuți).

O parte consistentă din suma totală achitată personalului administrativ, respectiv 190.965 de lei, a fost încasată în mai multe tranșe de directorul general al CSM, Gabriela Szabo tot sub formă de primă.

Totodată, Corpul de Control a identificat și un posibil conflict de interese generat de un contract încheiat de conducerea Clubului în 2018 cu o firmă cu care Gabriela Szabo a încheiat ulterior, în același an, un contract de cesiune de drepturi de autor.

Pe lângă aceste probleme, s-au constatat și că reorganizările succesive ale instituției, făcute în 2017-2019, au fost deficitare, neducând la o îmbunătățire a activității.

Litigiile din perioada 2018-2022 au generat costuri de 2.928.065 de lei reprezentând cheltuieli cu avocații. La acestea se adaugă despăgubiri și cheltuieli de judecată în valoare de 1.722.852 de lei (până la acest moment).

De asemenea, nu s-a găsit o bază de date a numărului de sportivi, pe secții și pe vârste, astfel că toate cifrele furnizate către PMB pentru intervalul 2018-2022 au fost niște aproximări nefundamentate.

În plus, nu există o procedură cu privire la transferul sportivilor, cu privire la criteriile care trebuie avute în vedere în procesul de selectare a unui sportiv, la cum se aproximează valoarea unui sportiv, fapt care a dus de-a lungul vremii la pierderi financiare.

În urma neregulilor administrative găsite, a fost sesizată comisia de disciplină și au fost dispuse măsuri de remediere a situației", scrie Nicuşor Dan pe Facebook. 

Gabriela Szabo l-a dat în judecată pe Nicuşor Dan, după demiterea de la CSM Bucureşti 

"Am observat în spațiul public, respectiv pe rețeaua de socializare FB, anunțul domnului Primar Nicușor Dan în ce privește schimbarea conducerii CSM, inclusiv prin 'detasarea' mea. Fără a exista o bază documentară, decizia apare ca motivată de aspecte aflate personal de domnul Primar 'din interior' (al clubului).

Aceiași angajați pe ale căror spuse este întemeiată decizia anunțată au pierdut în instanță dosare inițiate ca urmare a defăimării mele sau a activității mele.

Nu sunt o persoană conflictuală, de aceea voi urmări desfășurarea acestei proceduri, bineînțeles așteptându-mă să fie una transparentă, în egală măsură analizând legalitatea acesteia. Fac această precizare întrucât, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al CSM, nu am participat la întâlnirile domnului Primar cu membrii Consiliului.", a scris Gabriela Szabo, pe Instagram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel