Data publicării:

Nicușor Dan, mesaj misterios cu privire la candidatura sa la prezidențiale. "Am fost la un pas de a cădea într-o dramă"

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj misterios cu privire la candidatura sa la prezidențiale.

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a transmis, miercuri seara, un mesaj misterios pe pagina sa de Facebook.

„Candidez”, a scris, scurt, pe Facebook, Nicușor Dan, adăugând mesajului său doar un emoticon vesel.

Nu este clar ce a vrut să zică Nicușor Dan și de ce a simțit nevoia să posteze acest mesaj. Deja se știe că vrea să candideze la alegerile prezidențiale, a vorbit de mai multe ori despre acest lucru, așa că nu mai este o noutate. De fapt chiar astăzi declarase că a decis meargă până la capăt cu candidatura pentru președinția României și că nu se va retrage chiar dacă preşedintele interimar Ilie Bolojan va intra în cursa pentru Cotroceni.

"Sunt voluntari care strâng semnături, mulți oameni care au donat bani, peste 4.500 de oameni care au donat. Am un mesaj, campania mea merge înainte. Mai departe, cine vor fi contracandidații – pentru moment pare că sunt cei care sunt anunțați oficial. Dacă se va schimba ceva în aceste 10 zile care au mai rămas până la depunere n-o să schimbe nimic în mesajul pe care eu îl am pentru oameni și în candidatura pe care am anunțat-o", a spus el pentru Digi24.

Mesajul scurt de pe pagina sa de Facebook ar putea însemna faptul că a reușit să își strângă toate semnăturile necesare pentru a-și depune oficial candidatura sau poate că chiar a mers deja la Biroul Electoral pentru a-și înregistra candidatura, ceea ce ar fi o noutate, dar putem totuși doar să facem presupuneri pentru că Nicușor Dan nu clarifică acest lucru în postarea sa.

Candidaturile pentru alegerile prezidențiale din mai pot fi depuse până pe 15 martie, iar în termen de cel mult 48 de ore de la depunere, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea acestora. Rămâne însă să vedem ce a vrut, de fapt să zică Nicușor Dan prin mesajul său sau cui îi este adresat.

Internauții, val de comentarii

Mai mulți români au comentat postarea lui Nicușor Dan și și-au manifestat susținerea pentru acesta la alegerile prezidențiale. Unora dintre ei Nicușor Dan le-a răspuns, tot în comentarii.

Postarea a strâns timp de o oră peste 2 mii de comentarii, iar în timp ce unii internauți i-au urat "Succes" și au scris "Votez", alții l-au criticat pe actualul primar al Bucureștiului.

"Vă consider mult mai benefic pentru București în fruntea PMB, decât sa fiți Iohannis 2", a scris un român.

"Eu sunt Nicușor Dan, nu Iohannis 2. Vă mulțumesc pentru comentariu!", i-a răspuns Nicușor Dan.

"V-ați bătut jos de votul bucureștenilor", a comentat altcineva.

"În urma evenimentelor din noiembrie 2024, am realizat că am fost la un pas de a cădea într-o dramă ce ar fi schimbat radical cursul vieții noastre. Această experiență m-a responsabilizat enorm și m-a determinat să fac lucruri pe care niciodată nu mi le-am imaginat, schimbând complet modul în care privesc viitorul. Cel mai puternic argument care stă la baza deciziei mele – poate radicală pentru unii – este că, deși am trecut prin acel hop, încă ne regăsim sub conducerea aceluiași premier și a unei majorități politice în parlament care, printre primele acțiuni, au ales să ignore referendumul aprobat în București cu 66% din voturi. Clasa politică pare să nu înțeleagă că rezultatul votului din noiembrie reprezintă, în esență, o reacție la disprețul manifestat față de populație. Aceasta este motivația mea: să acționez pentru a asigura un viitor în care respectul față de cetățeni și responsabilitatea politică să revină pe primul plan", i-a răspuns Nicușor Dan.

"Te votează doar incompetenții!", a comentat o altă persoană.

"În cazul în care câștigați, pe noi bucureștenii, cui ne lăsați?", a comentat un alt internaut.

"Bucureștenii au arătat atât prin rezultatul alegerilor din 2024, prin realegerea mea cu 49%, dar și prin rezultatul referendumurilor din noiembrie, faptul că înțeleg perfect beneficiile unui administrator local care este caracterizat prin onestitate, profesionalism, pasiune și viziune de dezvoltare solidă a orașului, astfel încât vor folosii aceste criterii pentru a alege următorul primar. Așadar, bucureștenii au acum un exemplu de bune practici și vor ști cum să-i evalueze pe următorii candidați la primărie și cum să-i voteze pentru această importantă poziție", i-a răspuns acestuia Nicușor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel