Nicușor Dan, despre bugetul cerut de Primăria Capitalei, după acuzațiile PNL și USR: M-am văzut ieri cu ei. Nimeni nu a reclamat asta!
În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Capitalei Nicuşor Dan a vorbit despre reţeaua de termoficare din Bucureşti.
Potrivit Primăriei Capitalei, anul acesta ar trebui înlocuită aproximativ 50 de kilometri de reţea de termoficare, aceeaşi ţintă ca şi anul trecut, dar s-au înlocuit doar 26 de km. Primarul Nicuşor Dan spune că de vină ar fi războiul din Ucraina pentru că ţevile necesare nu au fost livrate la timp.
Întrebat dacă populaţia ar trebui să plătească mai mult faţă de anul trecut, primarul a declarat că nu se pune această problemă.
”În proiectul de buget, aşa cum este publicat pe site, este o sumă mai mică pentru subvenţia plătită de către primărie pentru că prin acel împrumut de 500 de milioane de lei, am plătit nişte facturi în avans, jumătate din factura de noiembrie şi jumătate din factura de decembrie. Deşi ele trebuiau să fie plătite în ianuarie şi februarie 2023, ele au fost plătite în 2022. Pe măsură ce vor evolua calculele între Termoenergetica şi Primărie pe acele diferenţe de tarif, e posibil ca subvenţia care este prevăzută în buget să crească”, a spus Nicuşor Dan.
Calculele nu sunt finalizate
”Termoenergetica mai are datorii, cred că sunt de ordinul a 300 de milioane de lei şi corespund cu acele calcule care nu au fost finalizate încă” a mai spus primarul.
În bugetul propus, a fost alocată o sumă destul de mare pentru bănci, coşuri de gunoi, mobilier stradal, aproximativ 700 de euro un coş de gunoi.
"Nu vor fi plătite sumele astea. Ei au fost obligaţi să pună în buget acele sume care rezultă dintr-un studiu de fezabilitate moştenit din vechea administraţie. Fiţi convinşi că, în momentul în care vom face achiziţii, vom vedea preţurile de pe piaţă" a mai precizat edilul.
Consilierii acuză că bugetul propus este supraestimat
Consilierii PNL şi USR reclamă că primarul Nicuşor Dan a propus un buget supraestimat pentru capitală, lucru pe care, însuşi Nicuşor Dan îl reclama atunci când era în opoziţie.
"M-am văzut ieri cu colegii de la PNL şi USR şi nimeni nu a reclamat asta. Este un buget care rezultă din estimările de venituri pe care le-a făcut fiecare dintre direcţii" a precizat Nicuşor Dan.
"Există bugetul real care este undeva la 5,5 miliarde de lei, foarte aproape de execuţia de anul trecut. Peste bugetul acesta sunt bani care vin din fonduri europene pe care, dacă le iei, le cheltuieşti. Deci, eu mă refer la bugetul care ţine de venituri, mai puţin de fondurile europene" a concluzionat primarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News