Data actualizării:
Data publicării:

Nicușor Dan a pierdut procesul cu SANADOR, în care a refuzat să dea autorizația pentru centrul de terapie cu protoni pentru copii

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a pierdut un proces cu SANADOR.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a pierdut un proces cu compania SANADOR, după ce Curtea de Apel București a respins, miercuri, recursul făcut de acesta. 

„Soluția pe scurt: Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi, 05.06.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, potrivit minutei Curții de Apel București.

Nicușor Dan este obligat să plătească amenda și penalitățile decise.

Anterior, în 2022, în februarie 2022, Nicușor Dan a emis o adresă prin care înștiința compania Sanador de refuzul privind emiterea autorizației de construcție pentru extinderea Centrului Oncologic Sanador. Primarul general a spus la acea vreme că „proiectul propus nu respectă prevederile regulamentului de urbanism al zonei CA2 aferent Planului Urbanistic General, cel puţin în privinţa retragerilor laterale“.

Primarul general al capitalei e obligat să plătească o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi în care a întârziat să emită autorizație de construire pentru extinderea Centrului Oncologic Sanador, plus penalități zilnice de 100 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel