VEZI ȘI: Ce s-a întâmplat cu DC News din 2012 și până acum-FOTO în articol
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Constanța au solicitat, la data de 25 august 2014, judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel, pe o durată de 30 zile, de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive și dispunerea emiterii de îndată a mandatului de arestare preventivă.
Solicitarea a fost formulată în considerarea faptului că inculpatul nu va putea fi judecat în dosarul trimis spre judecare Tribunalului Constanța la data de 25 aprilie 2014, ulterior eventualei sale extrădări (cerute pentru a fi judecat într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului București), având în vedere dispozițiile art. 74 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 17 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și SUA.
Potrivit dispozițiilor menționate, persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, se arată într-un comunicat al DNA.
Judecătorul delegat din cadrul Tribunalului București a formulat cerere de arestare provizorie, având în vedere propunerea de extrădare din data de 8 august 2014 emisă în dosarul Tribunalului București, în referire la inculpatul CONSTANTINESCU NICUSOR DANIEL, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București. Cererea de arestare provizorie s-a întemeiat pe art.12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii.
În eventualitatea extrădării, legislația prevede că persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.
Prin urmare, rezultă că judecarea inculpatului CONSTANTINESCU NICUȘOR DANIEL, în cauza aflată pe rolul Tribunalului Constanța, nu se va putea desfășura decât în condițiile existenței unui mandat de arestare distinct față de cel deja dispus, care să se raporteze la starea de fapt din dosarul trimis Tribunalului Constanța.
Prezenta propunere de arestare preventivă a fost înaintată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers