Data publicării:

Nicoleta Voicu, somată să nu îi mai pronunţe numele lui Gheorghe Turda

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Nicoleta Voicu si Gheorghe Turda
Nicoleta Voicu si Gheorghe Turda

Nicoleta Voicu și Gheorghe Turda au trăit o frumoasă poveste de dragoste, care s-a transformat într-un mare război. Recent, artista a mărturisit că a fost somată să nu mai folosească numele lui Gheorghe Turda în spațiul public. 

„Am primit zilele trecute o somație prin care sunt înștiințată să nu-ți mai pomenesc numele, dle Turda. Ba am să-l pomenesc și dacă am să primesc 1000 de amenzi. Voi vorbi când vreau și cât vreau despre bărbatul pe care l-am iubit, cu care am împărțit 24 de ore, zi și noapte. Voi vorbi despre diminețile în care ne beam cafeaua în bucătărie, despre drumurile prin toată țara, cu ore istovitoare de condus și stat atenți la fiecare obstacol din trafic. Despre zilele din hoteluri, cu dormitul niciodată ca pe perna ta. Am multe de spus despre zilele în care ne pierdeam prin mulțime la cumpărături, cu lista în mână, să nu uităm nimic din cele necesare pentru casă. 

Despre inocența cu care te sărutam în văzul lumii când îmi cumpărai rujul preferat și oamenii întorceau capul, uitându-se după noi. Voi vorbi despre durere și bucurie. Despre bagaje făcute și desfăcute. Despre sărbătorile de Paște și de Crăciun. Încă mai am fotografii pline de amintiri. Sunt femeia care a iubit nepoții, copiii, rudele, care a respectat prietenii. De care încă îi este dor. De dna Lena, de vărul Ghiță... De locurile din Săpânța. Din Câmpina... Sunt iubita care ți-a apreciat profesia, care s-a bucurat de reușitele tale și care a suferit pentru înfrângerile tale (...) Iubirea pentru tine, dle Turda, n-a fost iubirea care să se aprindă ușor, dar care se stinge ...greu și pe care tu ai chemat-o în viața ta: " Nicol, cu cine naiba eșți de nu vrei să vii alături de mine?", a scris Nicoleta Voicu pe Facebook.

„Îți voi pomeni numele cât vreau eu și de câte ori vreau, până la ultimul sentiment din inima mea. Chiar tu-mi spuneai: " Eșți mai rea de 1000 de ori decât celelalte!"???? Aveai dreptate, dar asta pentru că te-am iubit de 1000 de ori mai mult. Numele tău, rostit de mine, arde și am să ți-l rostesc pâna am să pârjolesc sufletele celor care mă urăsc și nu m-au vrut cu tine", a mai spus Nicoleta Voicu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel