”Nicoleta, ești dezgustătoare! Nicoleta, fă curat! Nicoleta, taci!”

”Le aud mereu, acele voci....Țipetele bătrânului bolnav de Alzheimer și ale soției lui încă îmi răsună în urechi”, spune Nicoleta, o fostă badantă. 

La umbra unui copac, îmbrăcată într-un pardesiu negru care o face să pară mult mai în vârstă, Nicoleta stă cu privirea fixă la hortensiile clinicii. La fiecare prânz, este pe aceași bancă. După zece ani ca îngrijitoare, acum nu mai are de cine să aibă grijă, nici măcar ea însăși. Își petrece timpul în terapie. Corriere de la Sera i-a luat un interviu pentru a exemplifica efectul pe care munca din Italia o are asupra românilor, în special asupra femeilor. 

Fiii o priveau ca pe o străină

”Când m-am întors acasă, în 2012, mi-am dat seama că vorbeam cu vocile. M-am simțit prizonieră, nu puteam dormi niciodată, simțeam nevoia să fug. Am avut atacuri de panică, am plâns. Cei doi fii ai mei s-au uitat la mine de parcă aș fi fost o străină. Și aveau dreptate: crescuseră fără să mă vadă, trecuse prea mult timp... Până la urmă, au plecat”, a spus Nicoleta.

În Italia există aproximativ un milion de îngrijitori din România, conform sursei citate. Doar Siria are mai mulți migranți în Europa.

La institutul de psihiatrie Socola din Iași pacienți precum Nicoleta sunt peste două sute pe an. Deprimați, lipsiți de poftă de mâncare, schizofrenici, obsedați, suferind de insomnie, atacuri de panică și halucinații. Sinucigași. Acești îngrijitori pe care italienii îi iau în casele lor devin, în schimb, simple umbre ale oamenilor care au fost când se întorc în țară. 

Numele științific al tulburării, un afront adus țării de adopție

”Tulburarea lor are un nume științific care sună ca un afront pentru țara noastră, cei mai mari importatori din Europa de afecțiune plătită: Sindromul Italia”, scrie ziarul online italian. 

Afecțiunea a fost diagnosticată și a primit acest nume pentru prima dată de doi psihiatri din Kiev: în 2005, au observat simptome comune la mai multe femei din Ucraina, România și Moldova, dar și din Filipine sau America de Sud. Toate au emigrat ani de zile pentru a ajuta bătrânii din Europa bogată, departe de copiii și soții lor.

”Au fost distruși de orele de lucru epuizante”

”Mai mult decât o boală, sindromul Italia este un fenomen medico-social”, a explicat Petronela Nechita, medic consultant psihiatru la clinica Iași.

”Este lipsa prelungită de somn, despărțirea de familie, delegarea maternității către bunici, soți, vecini. Avem o mulțime de cazuri. S-a înrăutățit când românii s-au mutat din sud, unde lucrau la câmp și erau plătiți mai puțin, spre nord, pentru a ajuta bătrânii. Pacienții noștri sunt, mai presus de toate, cei cărora li s-au refuzat zilele libere și timpul liber, pentru a câștiga mai mult și au fost distruși de orele de lucru epuizante. Nimeni nu poate avea grijă de cineva cu demență sau care este incapabil să se îngrijească de unul singur, 24 de ore din 24, fără să facă vreodată o pauză. Și eu m-aș îmbolnăvi, la fel ca și tine”, a explicat medicul psihiatru. 

Forma acută a sindromului: suicidul

La întoarcerea în România, terapia pentru „sindromul Italia” poate dura până la cinci ani și este rareori disponibilă prin programul național de sănătate. Costă 240 de euro pe lună, sau un salariu mediu.

O treime dintre pacienți încearcă să se sinucidă cel puțin o dată și mulți reușesc. Este un masacru tăcut, pentru că familia cere deseori schimbarea certificatului de deces: în cea mai săracă regiune a UE, la Iași, zonă profund religioasă, preoții ortodocși neagă înmormântările creștine celor care își iau viața.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News