Valentin Nicolau, membru al Consiliului de Administrație al TVR ales de salariați, a declarat pentru DeCe News că nu a fost contactat de USL în legătură cu eventuala sa numire în funcția de președinte-director interimar al TVR. Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, că va da o ordonanță de urgență prin care interimarul la șefia televiziunii publice să fie numit de cele două Birouri reunite ale celor două Camere, și nu de plenul Parlamentului. Nicolau ar putea fi o posibilă propunere, numele său fiind vehiculat în ultima perioada drept favorit al PSD.
Valentin Nicolau, fostul șef al instituției în perioada guvernului Năstase, ne-a spus că nu a fost căutat de nimeni din USL deocamdată, iar dacă asta se va întâmpla, scriitorul a precizat că va analiza oferta.
De asemenea, membrul CA al TVR a exprimat îndoieli cu privire la posibilitatea schimbării legii de funcționare a TVR prin OUG, pentru că aceasta este una organică.
Nicolau a precizat că atmosfera de lucru din interiorul televiziunii publice este una ”toxică” de un an și jumătate.
Întrebat dacă, pe fondul jocurilor politice din USL, crede că PNL ar fi boicotat o ședință de plen unde ar fi trebuit votat Valentin Nicolau, acesta a răspuns: ”Nu văd ce ar fi avut cu mine. Sunt jocuri politice, e problema partidelor, nu a oamenilor”.
Propunerea Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte-director interimar al Societății Române de Televiziune este jurnalistul Rareș Bogdan. Acesta a fost audiat, marți, de comisiile de Cultură reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, unde a fost validat cu 14 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” și 5 abțineri. Drumul jurnalistului spre conducerea TVR s-a oprit însă în plenul Parlamentului, acolo unde Rareș Bogdan nu a primit suficiente voturi, după ce parlamentarii PSD au boicotat ședința.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii